O chitară spartă pe scenă de cântăreţul Kurt Cobain, liderul legendarei trupe americane Nirvana, a fost vândută la licitaţie pentru aproape 600.000 de dolari, a anunţat sâmbătă casa de licitaţii, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Julien's Auctions, care aprecia că se va vinde cu de zece ori mai puţin, a vândut-o cu exact 595.000 de dolari la o licitaţie publică organizată la Hard Rock Cafe din New York, sumă pe care compania a calificat-o drept "uluitoare" într-un comunicat.

Casa de licitaţii spusese anterior că instrumentul, un Fender Stratocaster negru, a fost reasamblat, dar nu mai poate fi folosit pentru a cânta la el.

Instrumentul conţine inscripţii făcute de toţi cei trei membri ai trupei Nirvana: cântăreţul şi chitaristul Kurt Cobain, basistul Krist Novoselic şi toboşarul Dave Grohl.

Crăpăturile provocate de Kurt Cobain atunci când a spart chitara sunt încă vizibile, a declarat Kody Frederick de la Julien's Auctions pentru AFP la începutul lunii mai. "Când era pe scenă, când cânta, Kurt Cobain era o maşină. Era furios şi se simţea asta. Mai ales felul în care îşi trata instrumentele", a spus el.



Într-un fel, această chitară "deteriorată" a unui "muzician maltratat" reprezintă acea "perioadă crudă şi furtunoasă din istoria muzicii", a mai precizat el.

Nirvana, o trupă grunge formată în statul Washington (nord-vestul Statelor Unite) la sfârşitul anilor 1980, a cunoscut o ascensiune fulminantă odată cu lansarea celui de-al doilea album al său, "Nevermind", în 1991, care s-a vândut în peste 30 de milioane de exemplare. Hiturile sale, precum "Smells Like Teen Spirit" şi "Lithium", care combină melodia dulce şi energia furibundă, oferă imnuri mobilizatoare pentru dezamăgirea post-adolescenţei.

Compozitorul trupei, Kurt Cobain, a fost catapultat în vârf, devenind un idol blond, văzut ca vocea noii generaţii. Poate a fost prea mult pentru omul cumva distrus, care s-a luptat cu dependenţa de heroină şi cu o stare de rău constantă, precum şi cu o relaţie complexă cu soţia sa, cântăreaţa Courtney Love.

S-a sinucis în Seattle în aprilie 1994, la vârsta de 27 de ani. La aproape 30 de ani de la moartea sa, amprenta pe care a lăsat-o asupra muzicii rock - şi în minţile a generaţii de adolescenţi şi tineri adulţi - rămâne vie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.