Netflix a dezvăluit lista celor mai urmărite filme de pe platformă, între acestea aflându-se cele mai noi lungmetraje în care au jucat Sandra Bullock şi Chris Hemsworth şi cea mai recentă producţie lansată de regizorul Martin Scorsese, „The Irishman”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Serviciul de streaming a transmis Bloomberg că filmul de acţiune „Extraction”, cu Chris Hemsworth în rol principal, thrillerul distopic „Bird Box”, cu Sandra Bullock, şi comedia de acţiune „Spenser Confidential”, cu Mark Wahlberg, conduc în lista celor mai urmărite debuturi pe platformă.

„Extraction” a atras 99 de milioane de vizualizări în primele patru săptămâni de la premieră, „Bird Box” a fost vizionat în acelaşi interval de pe 89 de milioane de conturi, iar „Spenser Confidential”, de pe 85 de milioane. 

Netflix înregistrează drept o vizionare dacă de pe un cont filmul este urmărit timp de cel puţin 2 minute.

Cele mai urmărite zece filme pe Netflix: „Extraction” (99 milioane), „Bird Box” (89 milioane), „Spenser Confidential” (85 milioane), „6 Underground” (83 milioane), „Murder Mystery” (73 milioane), „The Irishman” (64 milioane), „Triple Frontier” (63 milioane), „The Wrong Missy” (59 milioane), „The Platform” (56 milioane) şi „The Perfect Date” (48 milioane).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.