Muzicianul american Moby s-a scuzat faţă de actriţa Natalie Portman, care a negat cele scrise de el în cartea de memorii „Then It Fell Apart” şi pe care a acuzat-o că minte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Moby susţine în cartea lui de memorii „Then It Fell Apart” că a avut o relaţie cu Natalie Portman, afirmaţie despre care actriţa a spus că nu este verificată, numindu-l pe autor „un bărbat mult mai în vârstă care a fost sinistru”.

Fără să admită că a greşit vârsta lui Portman în cartea lui, Moby a recunoscut „14 ani diferenţă de vârstă” dintre ei şi a adăugat că ar fi trebui să se comporte „mult mai responsabil şi respectuos când m-am întâlnit prima dată cu Natalie în urmă cu 20 de ani”.

„După ce a trecut un timp, am realizat că multe dintre criticile aduse referitor la includerea lui Natalie în «Then It Fell Apart» sunt foarte valide”, a scris el sâmbătă, pe Instagram. „Recunosc pe de-a-ntregul că am fost nesăbuit să nu îi spun despre asta înainte şi la fel de nechibzuit să nu îi respect reacţia”.

Moby, în vârstă de 53 de ani, descrie în cartea lui cum a cunoscut-o pe Portman, cu care a ieşit în oraş şi pe care a sărutat-o în campusul Universităţii Harvard.

La rândul ei, actriţa în vârstă de 37 de ani a precizat la îneputul săptămânii că i-ar fi plăcut ca „el sau editura să fi verificat”. Ea a negat că ar fi avut o relaţie cu muzicianul al cărui nume real este Richard Hall.

După aceasta, Moby a publicat câteva fotografii în care apare împreună cu actriţa, despre care a spus că minte privind trecutul lor romantic.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.