Cântăreaţa Mariah Carey s-a revanşat la petrecerea de Revelion din Times Square, după prestaţia dezastruoasă de anul trecut, interpretând melodiile „Vision of Love” şi „Hero”, în ciuda frigului. Artista s-a plâns în timpul spectacolului că nu a primit ceai cald, scrie Variety.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Voi lua o gură de ceai, dacă îmi dau voie. Mi-au spus că va fi ceai. Of, este un dezastru. Ei, bine, va trebui să îndurăm. Voi fi la fel ca toată lumea, fără ceai cald”, a spus Mariah Carey după ce a interpretat „Vision of Love”.

Apoi, artista a dedicat melodia „Hero” persoanelor care vorbesc „în favoarea justiţiei” şi care încearcă să facă lumea un loc mai bun, „o planetă mai unită”. „Voi sunteţi adevăraţii eroi”, a spus ea, înainte de a începe să cânte.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

Între alţi artişti care au urcat pe scenă la petrecerea „Dick Clark’s Rockin’ New Year’s Eve with Ryan Seacrest” s-au numărat Camila Cabello şi Nick Jonas.

Anul trecut, la petrecerea New Year's Rockin' Eve With Ryan Seacrest organizată de Dick Clark Production, cântăreaţa nu a putut să îşi ţină recitalul, acuzând proasta organizare. De cealaltă parte, fanii au susţinut că ea a făcut playback. Prestaţia artistei urmată de ameninţări cu acţionarea în judecată a producătorilor evenimentului. Între timp, însă, cele două părţi s-au împăcat.

Mariah Carey, născută pe 27 martie 1970, a devenit cunoscută pe plan mondial la scurt timp după ce şi-a lansat albumul de debut, în 1990, sub îndrumarea lui Tommy Mottola, directorul casei de discuri Columbia, cu care s-a căsătorit în 1993. După divorţul de Mottola, în 1997, a început să introducă elemente hip-hop în piesele sale, însă popularitatea ei a început să scadă în 2001, după ce a părăsit Columbia Records. A revenit în atenţia publicului în 2005, cu un nou album pop, care a impresionat publicul şi criticii de specialitate. De-a lungul anilor, albumele sale s-au vândut în peste 200 de milioane de copii pe plan mondial, iar artista americană a câştigat numeroase trofee prestigioase, inclusiv cinci premii Grammy.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.