Pianistul Monty Alexander va concerta cu The Harlem Kingston Express la festivalul Jazz TM, care se desfăşoară la Timişoara, acesta fiind primul spectacol pe care artistul îl susţine în România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Excepţionala colaborare aduce pe scena din Piaţa Victoriei un sunet unic, aflat la confluenţa a două genuri muzicale sacre: jazz-ul din Harlem, New York, o lume definită de ritm şi improvizaţie, şi raggae-ul din Kingston, Jamaica, cu al său ritm de neconfundat şi linii de bas intense. Cu mai bine de cinci decenii de carieră, Monty Alexander a luat lecţii de muzică clasică încă de la şase ani, iar de la 14 ani a început să cânte deja în cluburile din Kingston. Tot atunci a făcut şi primele înregistrări, atât ca lider al Monty and the Cyclones, cât şi în calitate de colaborator al unor proiecte care au oferit muzicii jamaicane recunoaştere internaţională, precum Skatalities”, se arată într-un comunicat transmis, joi, de Primăria Timişoara.

Artistul a cântat şi a înregistrat cu nume mari ale industriei, precum: Tony Bennett, Ray Brown, Dizzy Gillespie, Sonny Rollins, Clark Terry, Quincy Jones, Ernest Ranglin, Barbara Hendricks, Bill Cosby, Bobby McFerrin, Sly Dunbar and Robbie Shakespeare, potrivit sursei citate.

La 72 de ani, Monty Alexander are mai mult de 70 de albume lansate ca lider. În ele se regăsesc atât influenţe ale jazz-ului clasic şi ale rădăcinilor sale jamaicane, cât şi ritmuri efervescente sau vocaluri sofisticate. În plus, colaborările lui includ o multitudine de genuri, stiluri şi generaţii. Proiectele sale variază de la a o asista pe Natalie Cole în albumul ei tribut pentru tatăl său Nat ”King” Cole, Unforgettable (care a primit şapte premii Grammy), la a înregistra melodia de pian din filmul Bird, regizat de Clint Eastwood, film despre viaţa lui Charlie Parker.

Monty Alexander se află în topul primilor cinci în cartea 50 de pianişti de jazz celebri ai tuturor timpurilor. De asemenea, în luna august a anului 2000, Guvernul jamaican l-a decorat pe pianist cu titlul de Comandant al Ordinului de Distincţie pentru serviciile sale excepţionale aduse culturii jamaicane, precum şi a celor de ambasador muzical de talie mondială. În plus, pentru albumul Harlem Kingston Express: Live! a fost selecţionat atât de industria muzicală, cât şi de către public, fiind nominalizat la Premiile Grammy în 2012.

”Prin proiectul muzical de succes Monty Alexander and The Harlem Kingston Express, pianistul a valorificat fuzionarea celor două genuri la un nivel superior. The Harlem-Kingstone Express este mai mult decât o proiecţie muzicală, rezultată din îmbinarea spiritelor celor două oraşe, înglobând, deopotrivă, energia şi pasiunea caracteristică stilurilor jazz şi raggae. Putem spune că este vorba de două formaţii distincte, ambele respectând puritatea genului propriu, iar pianul lui Monty Alexander capătă rol de liant, fiind firul care ţese laolaltă. Muzicianul interpretează cu una dintre trupe şi schimbă brusc ritmul pentru a fi în ton cu cealaltă sau interpretează cu ambele, concomitent. Rezultatul acestei fuziuni se materializează, de fiecare dată, printr-o serie de ritmuri explozive şi tonalităţi expresive”, se mai arată în comunicat.

Pe scena festivalului Jazz TM 2017 vor mai urca The Chick Corea Elektric Band, Miles Mosley feat. The West Coast Get Down, Bill Laurance, China Moses, SUBJazz, Alex Calancea Band, Paolo Profeti European Collective, The Egocentrics, The Best Bad Trip, Armies Live, BAB, Paperjam, Parcul Castelului, Toth Bagi Csaba Balkan Union, Ana Dubyk Quartet,A-C Leonte Reveries şi Teo Milea.

Festivalul Jazz TM se va desfăşura la Timişoara, în perioada 30 iunie - 2 iulie.

Cea de-a cincea ediţie a festivalului va avea trei scene în aer liber: în Piaţa Victoriei, în Parcul Castelului şi în Parcul Civic şi alte patru spaţii speciale pentru jam sessions: AMBASADA, Manufactura, D`arc şi Aethernativ.

Accesul la Jazz TM este gratuit.

La cele 4 ediţii de până acum, festivalul a adus la Timişoara nume precum Richard Bona, Kurt Elling, David Murray şi Macy Gray, Terri Lyne Carrington / Lizz Wright, Al Jarreau, The Cat Empire, Anoushka Shankar, Dianne Reeves, Liv Warfield w/ Prince’s NPG Hornz, The Ruff Pack, Marcus Miller, DeeDee Bridgewater, Dhafer Youssef, Imany, Jacob Collier, BadBadNotGood, o parte dintre aceştia în premieră în România.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.