Cântăreţul britanic Harry Styles, devenit celebru ca membru al grupului One Direction, a anunţat lansarea în luna decembrie a celui de-al doilea album solo, intitulat „Fine Line”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Albumul urmează să apară pe 13 decembrie, a anunţat artistul pe conturile de Instagram şi Twitter. 

Harry Styles, în vârstă de 25 de ani, a dezvăluit şi coperta discului, dar fără a pune la dispoziţie lista pieselor.

În urmă cu trei săptămâni, el a lansat single-ul „Lights Up”, o abordare indie-pop. 

Styles a debutat discografic, în 2017, cu albumul omonim, care a avut puternice influenţe rock clasic.

Într-un interviu publicat recent de revista Rolling Stone, el a spus că cea mai mare parte din noul album a fost înregistrată pe parcursul a şase săptămâni în Malibu. Discul este produs de Tyler Johnson şi Jeff Bhasker. 

Pentru acest material a lucrat din nou cu Mitch Rowland, la chitară, Sarah Jones, la tobe, şi cu textierul şi producătorul Kid Harpoon (cunoscut ca Tom Hull).

Pe 16 noiembrie, Styles va fi gazda şi invitat al emisiunii „Saturday Night Live”, calitate pe care a avut-o şi în 2017, când a lansat primul album.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.