Grupul pop-rock britanic Tears For Fears va lansa, vineri, după 18 ani de pauză, albumul de studio „The Tipping Point”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„The Tipping Point este un album puternic, pentru că este onest. Destinele noastre nu au fost întotdeauna legate, aveam nevoie să creştem separaţi din punct de vedere spiritual înainte de a ne regăsi, odată ajunşi la aceeaşi maturitate”, a declarat pentru AFP Roland Orzabal.

Curt Smith şi Roland Orzabal, cei doi membri fondatori, vorbeau despre posibilitatea unui nou album în 2016. Cei doi au lucrat cu unii dintre "cei mai buni compozitori ai momentului". 

Versurile melodiilor vorbesc despre democraţiile ameninţate sau de paritatea necesară bărbat-femeie.

Cei doi prieteni au revenit la chitarele acustice şi au început să scrie aşa cum obişnuiau la început. Rezultatul este un album cu 13 cântece, care îmbină piese din prima sesiune abandonată cu cele în care au folosit chitara acustică. 

Tears For Fears va susţine în vară un turneu cu 16 date pentru promovarea albumului „The Tipping Point”, potrivit nme.com.  

Format în 1981 la Bath, Tears For Fears a cunsocut succesul în  special cu "Everybody Wants To Rule The World" în 1985. Cu doar trei discuri, ei au vândut mai mult de 20 de milioane de albume în toată lumea. De la "Raoul And The King Of Spain" din 1995, grupul s-a retras până în 2004.

Anul trecut, Tears For Fears a lansat single-ul „Rhythm of Life” din 1986, primul extras din colecţia „Seeds of Love”. Al treilea album al grupului a fost realizat în patru ani, iar „Rhythm of Life” este una dintre cele 22 de piese nelansate până în 2020.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.