Reprezentanţii breslei scenariştilor (WGA), ai studiourilor şi ai platformelor de streaming au avut vineri o întâlnire comună în vederea reluării negocierilor. Cu toate acestea, încetarea grevei care a paralizat Hollywood-ul este departe de a se afla pe ordinea de zi. Întâlnirea nu a dus la un acord între cele două părţi, scrie The Hollywood Reporter.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-o declaraţie trimisă scenariştilor, WGA a declarat că Alianţa Producătorilor de Film şi Televiziune (AMPTP) trebuie acum să se consulte cu membrii săi înainte de a lua orice alte măsuri. AMPTP nu a reacţionat în mod oficial la întâlnire.

Potrivit scenariştilor, preşedintele AMPTP, Carol Lombardini, a indicat că studiourile sunt pregătite să majoreze o parte din salariile minime pentru scenariştii de televiziune şi să abordeze preocupările legate de creşterea inteligenţei artificiale.

Pe de altă parte, se pare că producătorii nu sunt încă dispuşi să răspundă uneia dintre principalele revendicări ale scenariştilor: creşterea drepturilor reziduale pentru programele de streaming, adică o creştere a veniturilor primite în funcţie de numărul de difuzări ale unui film sau serial.

Negocierile cu actorii sunt în impas

Înainte de întâlnirea de vineri, primarul oraşului Los Angeles, Karen Bass, îngrijorată de consecinţele economice ale grevei, s-a declarat „încurajată” de rezultat.

„Este crucial să găsim rapid o soluţie pentru ca Los Angeles să revină la normalitate”, a declarat Karen Bass, care a mai spus că este „pregătită să se implice personal cu toate părţile implicate”.

În timp ce scenariştii şi producătorii au reluat în cele din urmă legătura, negocierile dintre actori, care sunt în grevă de luna trecută şi sunt reprezentaţi de sindicatul lor SAG-AFTRA, şi studiourile şi platformele de streaming se află în continuare într-un impas.

„Nu am mai primit veşti de la AMPTP din 12 iulie, când ne-au spus că nu doresc să continue negocierile pentru o perioadă de timp”, a declarat miercuri Duncan Crabtree-Ireland, negociator şef al SAG-AFTRA, pentru Deadline.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.