Lungmetrajul „Joker”, cu Joaquin Phoenix în rol principal, s-a menţinut pe primul loc în box office-ul românesc, cu 80.337 de spectatori şi încasări de 1.757.742 de lei în al doilea weekend de la premieră, potrivit cifrelor oferite News.ro de Cinemagia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Filmul regizat de Todd Phillips, premiat la Veneţia cu Leul de Aur, spune povestea lui Arthur Fleck, un bărbat singuratic, abuzat, cu probleme mintale, care, pe măsură ce societatea continuă să îl respingă, adoptă un personaj ale cărui acţiuni devin violente.

Filmul SF „Gemini: Conspiraţia/ Gemini Man”, regizat de Ang Lee, cu Mary Elizabeth Winstead, Will Smith şi Clive Owen în distribuţie, a debutat pe locul al doilea în clasament. Lungmetrajul a fost vizionat de 30.073 de spectatori şi a generat încasări de 712.106 lei.

Animaţia „Yeti - Omul Zăpezilor/ Abominable” a debutat pe poziţia a treia a topului, cu încasări de 547.899 de lei şi 25.935 de spectatori.

Thrillerul horror „Scapă cine poate/ Ready or Not”, regizat de Matt Bettinelli-Olpin şi Tyler Gillett, cu Samara Weaving, Adam Brody, Mark O'Brien şi Andy MacDowell în distribuţie, a debutat pe locul al patrulea, cu 11.200 de spectatori şi încasări de 233.167 de lei.

Filmul „Hustlers: Striptease pe Wall Street”, cu Jennifer Lopez în rol principal, a coborât trei locuri în top, până pe cinci, după ce, în al treilea weekend de la premieră, a fost vizionat de 10.465 de spectatori şi a generat încasări de 230.476 de lei.

Animaţia „O belea de căţel/ Trouble” a coborât două poziţii, până pe şase. Filmul a fost vizionat, în al cincilea weekend de la debut, de 5.716 spectatori şi a generat încasări de 114.112 lei.

Lungmetrajul SF „Ad Astra”, cu Brad Pitt în rol principal, s-a clasat pe locul al şaptelea, în coborâre patru poziţii, după ce, în al patrulea weekend de la premieră, a fost vizionat de 3.516 spectatori şi a generat încasări de 79.832 de lei.

Filmul de animaţie „Mosley: Povestea trolifanţilor”, regizat de Kirby Atkins şi Jun Huang, a coborât trei locuri în top, până pe opt, după ce, în al doilea weekend de la debut, a fost vizionat de 3.481 de spectatori şi a înregistrat încasări de 61.685 de lei.

„Cod roşu în serviciile secrete/ Angel Has Fallen”, cu Gerard Butler şi Morgan Freeman în distribuţie, a ocupat locul al nouălea, în coborâre două poziţii. În al şaptelea weekend de la lansare, filmul de acţiune a fost vizionat de 1.894 de spectatori şi a generat încasări de 43.375 de lei.

Lungmetrajul de acţiune „Rambo: Ultima luptă/ Rambo: Last Blood”, regizat de Adrian Grunberg, cu Sylvester Stallone în rol principal, s-a clasat pe poziţia a zecea, în coborâre patru locuri, după ce, în al patrulea weekend de la premieră, a fost vizionat de 1.881 de spectatori şi a generat încasări de 41.640 de lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.