Un număr de 44 de scurtmetraje au fost selectate pentru ediţia a 12-a a festivalului Filmul de Piatra, unde, în perioada 25 - 28 iulie, vor avea loc concerte şi dezbateri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dintre cele 210 filme înscrise în festival, criticul de film Flavia Dima şi directorul festivalului Andrei Dăscălescu au selecţionat cele mai bune scurtmetraje ale ultimului an din România şi Republica Moldova.

Competiţia din acest an a festivalului este împărţită în patru - ficţiune, documentar, experimental şi animaţie - şi cuprinde 28 de scurtmetraje. Unsprezece sunt filme de debut, iar două dintre ele au fost realizate de cineaşti din Republica Moldova.

În afara competiţiei vor fi prezentate, între altele, „Pescăruşul”, de Maria Popistaşu şi Alex Baciu, lungmetrajul „Monştri.”, de Marius Olteanu, care vor deschide festivalul, şi „Opinci”, de Anton şi Damian Groves, desemnat cel mai bun scurtmetraj la TIFF.18.

Tot în afara competiţiei vor fi prezente filme realizate de cineaşti internaţionali precum Lucile Hadžihalilović („De Natura”, prezentat în secţiunea Berlinale Generation 2018), parteneră creativă a faimosului regizor franco-argentinian Gaspar Noé, şi Pip Chodorov („Străinul”), profesor universitar şi apropiat colaborator al regretatului Jonas Mekas, ale căror filme au fost realizate într-un proiect derulat în satul românesc Slon.

În premieră, festivalul va prezenta un calup de filme ce abordează tema naturii în diverse moduri.

Segmentul Midnight Shorts, scurtmetraje 18+, va reveni în programul festivalului, la fel şi secţiunea Pietricele, dedicată copiilor.

 

În curând, organizatorii vor anunţa şi selecţia videoclipurilor, secţiune al cărui câştigător se stabileşte printr-un premiu al publicului. 

Filmul de închidere va fi „Wild Carpathia”, de Charley Ottley.

Cea de-a 12-a ediţie a festivalului de film de scurtmetraj Filmul de Piatra va avea loc între 25 şi 28 iulie la campusul Tăşuleasa Social din Piatra Fântânele, judeţul Bistriţa-Năsăud. Alături proiecţiile de film, festivalul are în program concerte (Robin and the Backstabbers, The Mono Jacks, Ada Milea & Vali Răcilă, Urma, Baba Dochia, Pinholes li iarba Fiarelor), masterclass-uri şi activităţi în aer liber.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.