O nouă fotografie a lui Archie Harrison Mountbatten-Windsor, fiul ducilor de Sussex, a fost publicată pe contul de Instagram sussexroyal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Imaginea, cu picioruşele lui Archie, este "un omagiu de ziua mamelor - din trecut, prezent, pentru cele care vor deveni şi pentru cele pierdute dar de care mereu ne vom aminti", este mesajul care o însoţeşte. 

"Onorăm şi celebrăm pe fiecare dintre voi. Astăzi este Ziua Mamei în Statele Unite, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Kenya, Japonia şi mai multe ţări din Europa", continuă textul. 

Aceasta este prima aniversare a Zilei Mamei pentru ducesa de Sussex. 

Mesajul publicat de ducii de Sussex se încheie cu versurile: "Mama a fost prima mea patrie; primul loc în care am trăit", iniţial scrise de poeta Nayyirah Waheed.

Meghan Markle, ducesa de Sussex, a născut pe 6 mai un băiat. 

Copilul este al şaptelea în linia succesiunii la tronul britanic, după prinţul de Wales (prinţul Charles), ducele de Cambridge (prinţul William) şi cei trei copii ai lui - prinţul George, prinţesa Charlotte şi prinţul Louis -, şi ducele de Sussex (prinţul Harry), şi al optulea strănepot al reginei Elizabeth II.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.