Drepturile homosexualilor sunt în regres în SUA, unde legi "ruşinoase" discriminează persoanele LGBTQ+, a declarat Elton John, potrivit The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cântăreţul a declarat că nu va mai sta în SUA, deşi va lua în considerare mai multe spectacole live în alte părţi.

"Totul merge ca pe roate în America", a declarat el pentru Radio Times. "Există violenţă, legi [discriminatorii] adoptate în Florida, care sunt ruşinoase. Acum există o lege conform căreia, dacă mergi la un medic din Florida, acesta poate refuza să te trateze dacă eşti homosexual, ceea ce mi se pare pur şi simplu incredibil. Se pare că ne întoarcem înapoi. Şi asta se răspândeşte. Este ca un virus de care suferă mişcarea LGBTQ+.", a spus el..

John, care a înfiinţat Elton John Aids Foundation, care a strâns peste 525 de milioane de dolari şi care, conform propriilor estimări, a salvat 5 milioane de vieţi, şi-a exprimat profunda nemulţumire în legătură cu valul tot mai mare de homofobie, despre care a spus că se extinde şi în Marea Britanie.

"Nu-mi place deloc. Este un val tot mai mare de furie şi homofobie care se manifestă în jurul Americii. Nu ştiu dacă şi în Marea Britanie, pentru că nu am fost prea mult aici. Dar cred că chestia cu Phillip Schofield a fost total homofobă. Dacă ar fi fost un tip heterosexual într-o aventură cu o tânără, nici măcar nu ar fi apărut în ziare", a spus el.

În vârstă de 76 de ani, care duminica viitoare va fi capul de afiş al scenei Pyramid din Glastonbury, a decis să pornească în ultimul său turneu - Farewell Yellow Brick Road - în urmă cu şapte ani, pentru a petrece mai mult timp cu fiii săi.

Deşi iniţial a fost gândit ca un turneu de trei ani, pandemia - şi o înlocuire a şoldului - a dat peste cap aceste planuri, iar când se va încheia în sfârşit la Stockholm, pe 8 iulie, va dura aproape cinci ani şi va cuprinde 333 de spectacole.

Dar, în pofida acestei lungi tururi de victorie, John a spus că nu a terminat complet cu concertele live. "Am spus când am anunţat turneul de adio că poate voi face o rezidenţă, aşa cum a făcut Kate Bush la Hammersmith [Apollo în 2014], dar nu în America. Nu o voi face în America", a spus el.

John a vândut aproximativ 300 de milioane de discuri într-o carieră de peste o jumătate de secol şi este artistul solo cu cele mai mari încasări din toate timpurile, cu venituri totale de 1,898 miliarde de dolari, potrivit revistei Billboard.

În ultimii ani, el a găsit succesul în topuri prin colaborări cu cântăreţe de succes contemporane precum Britney Spears şi Dua Lipa, pe care le-a numit "un impuls incredibil" în cariera sa ulterioară.

Veteranul muzician, care a devenit o figură publică mai mare în anii 1970 şi şi-a dezvoltat o reputaţie pentru excese - imortalizată în documentarul Tantrums & Tiaras, realizat în 1997 de soţul său, David Furnish -, cântă acum pentru prima dată la Glastonbury.

"Este singurul festival cu adevărat important pentru mine din lume, ca să fiu sincer. Totul se rezumă la muzică", a spus el. "Unele dintre cele americane sunt bune, dar altele sunt cam posace. Glastonbury oferă o şansă noilor artişti".

John nu s-a sfiit niciodată să spună ceea ce gândeşte: cartea sa de memorii din 2019, Me, a fost plină de anecdote despre întâlniri cu personalităţi publice de prim rang, inclusiv faptul că odată a aruncat în Bob Dylan cu portocale pentru că nu ştia să joace şarade. Anul trecut, el a anunţat că nu va mai folosi Twitter după o schimbare în politica acestuia care, potrivit lui, ar permite "dezinformării să înflorească necontrolat".

Când a fost întrebat pentru ce ar vrea să fie ţinut minte, John, care susţine artişti noi în emisiunea sa radio Rocket Hour de pe Apple Music, a spus că pentru că a fost amabil şi de ajutor pentru muzicieni - înainte de a-şi revizui răspunsul, spunând că vrea să fie un tată grozav.

"Cel mai greu lucru din lume este să fii un părinte bun", a spus el. "Şi nu m-am gândit niciodată că voi fi părinte. Dar îmi place provocarea. Îmi dă atât de multă bucurie şi plăcere să fiu cu aceşti băieţi şi cu David. Este pur şi simplu fenomenal".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.