Dorothy Catherine Fontana, scenarist pentru mai multe seriale, între care originalul „Star Trek” şi „Dallas”, a murit la vârsta de 80 de ani după o scurtă boală, scrie Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Decesul scenaristei, pe 2 decembrie, a fost anunţat de site-ul „Star Trek”, unde a fost caracterizată ca „legendara scriitoare care a adus la viaţă multe dintre cele mai bune episoade «Star Trek»”.

Membră a Sindicatului Scenariştilor American (WGA), Fontana a fost, până de curând, lector la American Film Institute.

Născută în New Jersey, ea a fost una dintre puţinele femei care au scris pentru franciza NBC. Ea se semna D.C. Fontana. A fost creditată pentru crearea unor elemente-cheie ale „Star Trek”, inclusiv detalii despre creşterea lui Spock.

Fontana a scris 11 episoade din originalul „Star Trek”, care a avut trei sezoane între 1966 şi 1969. După asta, a lucrat ca scenarist şi producător asociat la serialul animat „Star Trek” din 1970. În 1987, a făcut echipă cu Gene Roddenberry, creatorul „Star Trek”, pentru „Encounter at Farpoint”, episoadul de două ore al „Star Trek: The Next Generation”.

A mai scris episoade pentru „Next Generation” şi „Star Trek: Deep Space Nine”, dar şi romane inspirate de serial, între care „Questor Tapes” şi „Vulcan’s Glory”.

La începutul carierei, Fontana a scris pentru serialele „The Wild Wild West” şi „Ben Casey”. În anii 1970, a semnat episoade din „The Streets of San Francisco”, „Bonanza”, „Kung Fu”, „The Six Million Dollar Man”, „Logan’s Run”, „The Waltons” şi „Dallas”.

Fontana, căsătorită cu directorul de imagine Dennis Skotak, a primit trofee onorifice WGA în 1997 şi 2002.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.