Concertul King Diamond, care urma să aibă loc marţi, pe Arenele Romane din Bucureşti, a fost anulat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Din păcate King Diamond nu poate cânta la Bucureşti din cauza unei infecţii care l-a forţat să anuleze cele mai recente concerte din turneul european. Showul de pe 8 iulie se anulează iar evenimentul nu va avea loc”, este mesajul de pe contul Facebook Metalhead. 

Mesajul artistului pentru fani: „După cum probabil ştiţi deja, sâmbăta trecută am fost diagnosticat cu streptococ în gât şi mi s-a spus să mă odihnesc un anumit număr de zile. Având în vedere că am mai avut experienţă cu streptococul, cred că, cu medicamentele prescrise de medic şi cu propriile mele cunoştinţe, mă pot întoarce la cântat înainte de ziua estimată. Prin reducerea perioadei de recuperare de la cele 14 zile sugerate la 6, care cred că ar putea funcţiona în acest caz, am putea cânta din nou joia aceasta, 10 iulie, la Atena, în Grecia. Trimiteţi-mi o rugăciune a diavolului sau două şi voi face tot posibilul ca acest lucru să se întâmple”.

Banii pe bilete vor fi restituiţi de iaBilet în cel mai scurt timp integral. „Biletele dumneavoastră vor fi anulate în mod automat, iar refundul va fi procesat în maxim 14 zile lucrătoare. În cazul în care aţi achitat prin metodele de plata PayPal, Orange, Vodafone, Edenred, UP, Pluxee sau card/ cash în magazine / puncte fizice, vă rugăm să plasaţi o solicitare de refund aici: iabilet.ro/retur”. 

Formaţia daneză King Diamond a fost formată în 1985 de Kim Bendix Petersen, cunoscut sub numele de scenă King Diamond. Până în prezent au lansat 12 materiale de studio. Al doilea disc al trupei, „Abigail” este considerat atât de critici, cât şi de fani unul dintre cele mai imporante albume concept din sfera heavy metal. În 2025, King Diamond va lansa un album, intitulat „The Institute”. Cu sute de concerte susţinute, formaţia a fost prezentă la marile festivaluri de metal din întreaga lume.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.