Concertele pe care grupul Pink Martini trebuia să le susţină luna aceasta în Bucureşti au fost reprogramate pentru primăvara lui 2021.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Noile date sunt 11 aprilie 2021 - Fratelli Studios şi 12 aprilie 2021 - Sala Palatului.

Spectacolele din 30 martie şi 31 martie 2020 au fost anulate ca urmare a ordinului Guvernului din data de 8 martie 2020.

„Împreună cu membrii trupei Pink Martini am decis că este cel mai bine să amânăm revederea cu publicul din România pentru primăvara anului viitor”, a transmis promoterul Events.

Biletele sunt disponibile pe eventim.ro, iar cele care au fost deja achiziţionate sunt valabile pentru noile date.

Formată din 12 muzicieni, Pink Martini a fost înfiinţată de Thomas Lauderdale în 1994, în Oregon. Orchestra cântă în 25 de limbi, în săli de operă, săli de concerte, la festivaluri de film, în muzee şi pe podiumul defilărilor de modă. În 2014, Pink Martini a fost inclusă în Bowl Hall of Fame de la Hollywood şi în Oregon Music Hall of Fame.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.