Actorii Colin Farrell şi Andy Serkis se află în negocieri cu Warner Bros. pentru roluri în filmul „The Batman”, din distribuţia căruia fac parte deja Robert Pattinson şi Zoe Kravitz, potrivit Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Farrell este avut în vedere pentru rolul Penguin, adversarul lui Batman, iar Serkis, pentru majordomul de încredere al lui Bruce Wayne.

„The Batman”, regizat de Matt Reeves, îl are în rol principal pe Pattinson, Kravitz va fi Catwoman, în timp ce Paul Dano va fi Riddler. 

Filmările pentru adaptarea Warner Bros.-DC Comics sunt programate să înceapă la finalul acestui an sau la începutul lui 2020.

Lansarea „The Batman” în cinematografe este stabilită pentru 25 iunie 2021. 

Penguin, care a mai fost jucat, între alţii, de Danny DeVito, în „Batman Returns”, va reprezenta primul rol inspirat de benzi desenate al lui Farrell de la Bullseye din „Daredevil” (2003).

Serkin se va alătura unora ca Michael Gough, Michael Caine şi Jeremy Irons, care au jucat rolul Alfred Pennyworth. Actorul a mai colaborat cu Reeves pentru „Planet of the Apes”, iar recent a fost angajat de Sony să regizeze „Venom 2”.

Cel mai recent, Farrell a putut fi văzut în „Dumbo”, producţia live-action a Disney regizată de Tim Burton.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.