Cântăreţul american reggae şi pop Johnny Nash, cunoscut pentru piesa „I Can See Clearly Now”, lansată la începutul anilor 1970, a murit la vârsta de 80 de ani, potrivit BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Nash, a cărui stare de sănătate s-a deteriorat treptat în ultimii ani, a murit pe 6 octombrie, a anunţat familia.

Artistul a început să cânte în copilărie şi primul cântec lansat cu o casă de discuri a fost „A Teenager Sings the Blues” (1957).

Născut în Houston, el a fost unul dintre primii cântăreţi din afara Jamaicăi care a înregistrat reggae în Kingston.

Single-ul „I Can See Clearly Now” a fost vândut în peste 1 milion de copii şi a ajuns pe primul loc în Billboard Hot 100 în 1972, poziţie pe care şi-a păstrat-o timp de patru săptămâni. Piesa a fost cântată şi de Jimmy Cliff în anii 1990.

Nash a mai avut un cântec clasat pe primul loc în topul britanic, „Tears on My Pillow”, în 1975.

Recent, artistul începuse să transfere casetele analog cu piesele lui din anii 1970 şi 1980 în format digital.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.