Cântăreaţa Pamela Hutchinson, membră a grupului The Emotions, cunoscut mai ales pentru single-ul „Best Of My Love”, a murit la vârsta de 61 de ani, informează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ea a fost cea mai tânără dintre cele patru surori din grup (din care a făcut parte alături de Sheila, Wanda şi Jeanette Hutchinson), iar anunţul decesului ei a fost făcut pe pagina de Facebook a The Emotions.

„Cu tristeţe anunţăm moartea surorii noastre, Pamela Rose Hutchinson, vineri, 18 septembrie 2020”, se arată în mesajul în care este precizat că ea a luptat mai mult timp cu o boală.

Grupul The Emotions a devenit celebru în anii 1960, în Chicago, unde surorile cântau gospel în copilărie.

După ce au devenit cunoscute la nivel local, au semnat un contract cu casa de discuri Stax, care producea albume R&B. Ulterior, grupul a fost luat sub aripa lui Maurice White de la Earth, Wind & Fire, care le-a produs două albume şi a fost co-autor al single-ului „Best of My Love”.

The Emotions a colaborat apoi cu Earth, Wind & Fire pentru celebra „Boogie Wonderland” (1979).

Pamela Hutchinson apare pe un album al The Emotions, iar din anii 2000 a fost membru permanent al grupului care, în 2006, a colaborat cu Snoop Dogg pentru piesa „Life”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.