Grupul k-pop BTS a fost marele câştigător al galei American Music Awards care a avut loc duminică seară la Los Angeles.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Trupa italiană rock Måneskin, câştigătoarea de anul acesta a concursului Eurovision, rapperul american Tyler, the Creator şi cântăreţii Walker Hayes şi Mickey Guyton au susţinut recitaluri pe scena Microsoft Theater din Los Angeles. Au mai cântat Bad Bunny, Tainy cu Julieta Venegas, BTS cu Megan Thee Stallion, Olivia Rodrigo, Carrie Underwood cu Jason Aldean, Kane Brown, New Edition cu New Kids on the Block.

A fost pentru prima dată când Cardi B, care a câştigat cinci trofee American Music Awards, a fost gazda galei.

Olivia Rodrigo şi The Weeknd au condus anul acesta lista nominalizărilor AMA, cu şapte, respectiv şase selecţii, inclusiv la categoria „artistul anului”. Bad Bunny, Doja Cat şi Giveon au primit câte cinci.

Câştigătorii au fost desemnaţi prin votul publicului.

La categoria „artistul anului” au fost selectaţi şi Ariana Grande, BTS, Drake şi Taylor Swift, iar trofeul a revenit grupului k-pop.

BTS s-a impus şi la categoriile duo sau grup pop şi cântec preferat, cu „Butter”.

Olivia Rodrigo a fost aleasă noul artist al anului. Doja Cat ft. SZA şi „Kiss Me More” a fost colaborarea anului, „Montero (Call Me By Your Name)” al lui Lil Nas X a fost ales videoclipul anului.

Ed Sheeran s-a impus la categoria artistul pop al anului, iar Taylor Swift a câştigat trofeul ca artista pop a anului. Ea a câştigat şi la categoria „albumul pop preferat” cu „Evermore”. 

Între câştigători s-au numărat Luke Bryan, Carrie Underwood, Dan + Shay, Drake şi Megan Thee Stallion.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.