Banana lipită cu bandă adezivă pe un perete şi vândută pentru suma de 120.000 de dolari a fost mâncată, sâmbătă, de un artist, la târgul de artă Art Basel din Miami Beach (Florida), anunţă BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Artistul David Datuna a postat pe Instagram un filmuleţ,  "Artist Flămând", în care poate fi văzut mergând spre banană, luând-o de pe perete şi mâncând-o.

"Iubesc operele de artă ale lui Maurizio Cattelan şi ador această instalaţie. Este foarte delicioasă", a scris Datuna pe Instagram.

 

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

“Hungry Artist” Art performance by me I love Maurizio Cattelan artwork and I really love this installation It’s very delicious

A post shared by David Datuna (@david_datuna) on

Lucrarea numită "Comediantul" a lui Maurizio Cattelan, care a prezentat o banană lipită cu bandă adezivă pe un perete, cumpărată de la un magazin alimentar din Miami, a fost vândută săptămâna aceasta pentru suma de 120.000 de dolari la târgul de artă Art Basel. Au existat trei exponate de acest fel, toate fiind puse în vânzare.

Cattelan a declarat pentru site-ul Artnet că a lucrat la această operă-produs de un an şi că la început a vrut să facă o banană din bronz şi răşină, până când a avut o "revelaţie".

Lucien Terras, unul dintre responsabilii galeriei, a declarat că, prin consumarea bananei, Datuna nu a distrus opera de artă, deoarece cumpărătorii acesteia au achiziţionat un certificat care le conferă proprietate asupra ideii instalaţiei, fructele urmând să fie înlocuite.

Maurizio Cattelan este cunoscut pentru lucrările sale neobişnuite. El a realizat lucrarea "America", vasul de toaletă din aur de 18 carate racordat în toamna lui 2018, pentru uz public, în Palatul Blenheim din Marea Britanie, casa unde s-a născut Winston Churchill. În septembrie, obiectul, în valoare de circa 6 milioane de dolari, a fost smuls din perete şi furat. 

Lucrarea "America" a fost prezentată la Muzeul Guggenheim din New York în 2016. La momentul inaugurării, vizitatorii au stat două ore la coadă pentru a o vedea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.