B.U.G. Mafia anunţă „Artă Şi Precizie Tour”/ Anul acesta, trupa va cânta la Galaţi, Timişoara, Craiova, Iaşi şi Arad

B.U.G. Mafia anunţă „Artă Şi Precizie Tour”/ Anul acesta, trupa va cânta la Galaţi, Timişoara, Craiova, Iaşi şi Arad

„Artă Şi Precizie Tour”, primul turneu de săli polivalente al trupei B.U.G. Mafia, ajunge anul acesta la Galaţi, Timişoara, Craiova, Iaşi şi Arad.

Seria de concerte programate pentru acest final de an aduce producţia B.U.G. Mafia pentru prima dată în cinci oraşe în care publicul nu a mai avut ocazia să vadă show-ul trupei, show construit special pentru săli polivalente şi spaţii de mari dimensiuni.

Turneul poartă numele viitorului album al trupei, „Artă Şi Precizie”, anunţat deja de trupă şi anticipat prin piesele „Am Zis Ceva”, „Au!”, „Corina” şi „Salut Aparte”. „Artă Şi Precizie Tour” debutează pe 7 noiembrie, la Sala Sporturilor din Galaţi şi continuă în fiecare sâmbătă, până pe 5 decembrie, cu show-uri la Timişoara (14 noiembrie), Craiova (21 noiembrie), Iaşi (28 noiembrie) şi Arad (5 decembrie).

„Artă Şi Precizie Tour” vine după o perioadă în care Caddillac, Tata Vlad şi Uzzi au ales să apară mai rar pe scenă, concentrându-se aproape exclusiv pe show-uri de mari dimensiuni, în producţie proprie, şi un număr limitat de apariţii la câteva dintre festivalurile importante din ţară. Concertele de la Troxy Londra, Arena Chişinău, Arenele Romane Bucureşti şi BTarena Cluj-Napoca au confirmat aceeaşi direcţie: producţii spectaculoase, săli pline de fani şi o experienţă live de neratat.

Recunoscută drept cea mai importantă trupă hip-hop din România şi unul dintre cele mai puternice branduri muzicale autohtone, B.U.G. Mafia a reprezentat încă de la început un fenomen cu impact major asupra muzicii şi societăţii româneşti. Hiturile trupei - printre care „Străzile”, „Cine E Cu Noi”, „Viaţa Noastră”, „Hai Cu Mine”, „Poveste Fără Sfârşit”, „Un 2 Şi Trei De 0”, „În Anii Ce Au Trecut”, „Cu Tălpile Arse”, „Poezie De Stradă”, „Hoteluri”, „8 Zile Din 7”, „Să Cânte Trompetele” sau „Pe Coastă” - au adunat sute de milioane de vizualizări şi stream-uri pe platformele digitale, au dominat playlist-urile radio si au trecut dincolo de succesul digital şi de airplay, devenind adevărate imnuri în concerte şi repere pentru generaţii succesive de fani.

Cu peste 1,15 milioane de albume vândute fizic înainte de era streamingului, o audienţă actuală de aproape 2 milioane de abonaţi şi peste 2 miliarde de vizualizări pe canalul de pe YouTube, B.U.G. Mafia şi-a construit statutul nu doar prin succes comercial şi cifre, ci şi prin atitudinea intransigentă, independenţa artistică, abordarea inovatoare şi o relaţie directă cu fanii - o adevărată comunitate, o „armată” care traversează generaţii.

B.U.G. Mafia – „Artă şi Precizie” Tour 2026
07.11 – Galaţi – Sala Sporturilor
14.11 – Timişoara – Sala Polivalentă CRAFT – CCIAT
21.11 – Craiova – Sala Polivalentă
28.11 – Iaşi – Sala Polivalentă
05.12 – Arad – Sala Polivalentă Victoria

Biletele pentru turneul naţional B.U.G. Mafia – „Artă şi Precizie Tour” au fot puse în vânzare luni, la ora 19:00, pe bilete.bugmafiaoficial.ro, bilete.emagic.ro, tickets.emagic.ro, iaBilet.ro şi Entertix.ro. Turneul este organizat de Emagic.

Turneul va include şi un proiect dedicat noii generaţii de artişti, ce urmăreşte susţinerea şi promovarea muzicii hip-hop autohtone şi a artiştilor urbani cu potenţial de afirmare, oferindu-le acestora acces la experienţă profesională şi la scene din mai multe regiuni ale ţării. Patru artişti emergenţi vor fi selectaţi pentru a deschide, prin rotaţie, cele cinci concerte din Galaţi, Timişoara, Craiova, Iaşi şi Arad şi pentru a participa la un program de mentorat artistic şi profesional alături de membrii B.U.G. Mafia. Proiectul îşi propune să contribuie la dezvoltarea unei noi generaţii de artişti şi la expunerea acestora la nivel naţional şi este cofinanţat de AIMR din sumele colectate din taxa de timbru muzical. Selecţia va fi deschisă până în 30 septembrie, iar detaliile privind înscrierea vor fi anunţate în curând.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră