Organizatorii celei de-a 13-a ediţii a Festivalului One World Romania invită publicul, vineri, când ar fi trebuit să aibă loc deschiderea evenimentului, să fie alături pe pagina de Facebook, la un eveniment adaptat situaţiei extraordinare pe care o trăim.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ne-am gândit că o avanpremieră simbolică şi virtuală, în ziua în care ar fi trebuit să înceapă cea de-a 13-a ediţie One World Romania, ne-ar ajuta pe toţi să ne simţim un pic mai optimişti şi mai apropiaţi unii de alţii. Aşadar, vă invităm vineri, la ora 19.30, pe pagina de Facebook a festivalului, să fiţi alături de câţiva membri ai echipei OWR care vă vor dezvălui mai multe despre această ediţie, despre ce planuri avem şi cum ne putem adapta vremurilor", au transmis aceştia. 

"În spatele acestei ediţii amânate se află câteva zeci de oameni, dintre care unii lucrează de câteva luni bune de zile la pregătirea festivalului. Iar ca noi sunt sute şi probabil mii de alţi artişti, tehnicieni, organizatori şi activişti ale căror evenimente s-au văzut anulate sau îngheţate. Astăzi ne gândim la ei şi la zecile de mii de oameni cărora le erau destinate aceste acţiuni din sectorul cultural independent".

Unul dintre filmele ediţiei, "Curtea din spate" (Backyard, 1984), scurtmetrajul de absolvire al lui Ross McElwee, o mică mostră a retrospectivei pe care i-o vom dedica documentaristului american în cadrul ediţiei de anul acesta a festivalului, va putea fi vizionat online. 

Filmul nu va putea fi vizionat decât o singură dată, cu ocazia acestui eveniment online. Ulterior, acesta va rula şi în cadrul ediţiei reprogramate a festivalului, pe care sperăm să o putem organiza la începutul verii, cu ocazia retrospectivei Ross McElwee, a transmis echipa OWR. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.