Prinţul Harry al Marii Britanii s-a întâlnit luni cu o comunitate de aborigeni pe insula Fraser, în estul Australiei, însă fără soţia sa, Meghan, care, însărcinată, face o pauză în lungul turneu regal prin regiunea Pacificului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

De la sosirea lor în Australia lunea trecută, programul cuplului princiar a fost foarte încărcat, între vizite la Sydney, Mebourne şi Dubbo, şi inaugurarea jocurilor Invictus, dedicate invalizilor şi răniţilor de război. 

La puţin timp după sosirea lor pe insula-continent, Palatul Kensington a anunţat că Harry, în vârstă de 34 de ani, şi Meghan, 37 de ani, aşteaptă un copil în primăvara lui 2019. În consecinţă, cuplul a decis să simplifice agenda fostei actriţe americane, cunoscută din serialul "Suits". 

Ducii de Sussex au fost primiţi luni pe insula situată în statul australian Queensland (est) cu o ceremonie tradiţională a populaţiei Butchulla, pe marginea paradisiacului lac McKenzie. 

Prinţul s-a plimbat în picioarele goale pe nisipul alb pe marginea lacului, care constituie o sursă de apă potabilă pentru populaţia Butchulla. 

Înscrisă în patrimoniul mondial al Unesco, insula situată în Marea Coralilor este cea mai mare insulă de nisip din lume. 

Turneul regal, care va continua în insulele Fiji şi Toga, se va încheia pe 31 octombrie în Noua Zeelandă. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.