Disney a oficializat dezvoltarea celui de-al treilea film din franciza „Frozen”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Nu au fost dezvăluite informaţii despre poveste şi nici data lansării acestui nou film.

Presa americană nu a precizat dacă Jennifer Lee, regizoarea primelor două părţi, devenită de atunci preşedinte al Studiourilor de Animaţie Walt Disney, va regiza acest film.

Lansat în 2013, primul film, inspirat dintr-o poveste a lui Andersen, a urmărit călătoria Annei de a se reuni cu sora ei Elsa, luptându-se cu puteri glaciare, care i-au permis să creeze gheaţă şi zăpadă.

Filmul a avut succes la nivel mondial, în special datorită melodiei „Let it Go”. „Frozen” a devenit filmul de animaţie cu cele mai mari încasări din istorie, aproape 1,3 miliarde de dolari la nivel mondial.

Câştigător al premiului Oscar pentru cel mai bun film de animaţie în 2014, acesta a inspirat deja o continuare în 2019.

Disney mizează pe licenţele sale populare şi profitabile: pe lângă „Frozen”, studioul mizează şi pe „Zootopia” şi „Toy Story”, dintre care noi părţi au fost anunţate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.