Actorul din ”Clanul Soprano” Vincent Pastore, cunoscut pentru rolurile de gangsteri şi oameni duri, a încetat din viaţă la vârsta de 80 de ani

Actorul din ”Clanul Soprano” Vincent Pastore, cunoscut pentru rolurile de gangsteri şi oameni duri, a încetat din viaţă la vârsta de 80 de ani
FOTO: Facebook

Vincent Pastore, un actor veteran care a interpretat roluri de gangsteri şi oameni duri şi care a devenit celebru mai ales pentru portretizarea lui Salvatore ”Big Pussy” Bonpensiero în serialul ”Clanul Soprano” (The Sopranos), a murit la vârsta de 80 de ani, scrie Associated Press.

Bob McGowan, care i-a fost impresar lui Pastore încă din perioada în care acesta juca în ”Clanul Soprano”, a declarat pentru Associated Press că a aflat despre decesul său sâmbătă, de la un alt client şi actor din serial, Vincent Curatola.
 
El a precizat că Pastore a fost găsit în locuinţa sa din City Island, New York, după ce nu mai dăduse niciun semn de viaţă timp de câteva zile.
 
McGowan a menţionat că încercase să ia legătura cu Pastore în legătură cu o posibilă oportunitate profesională.
 
”Era cel mai loial client şi se implica mereu în acţiuni caritabile”, a spus McGowan, ”şi era genul de om care ajuta pe oricine, ceea ce este o raritate în domeniul meu”.
 
Robert Attermann l-a reprezentat pe Pastore timp de peste 30 de ani, inclusiv înainte de perioada ”Clanul Soprano”. Deşi Pastore va rămâne în memoria publicului drept ”Big Pussy”, el a fost mult mai mult decât atât, a afirmat Attermann într-un mesaj transmis agenţiei AP.
 
”Vinny a fost unul dintre cei mai buni şi mai generoşi oameni pe care i-am cunoscut vreodată”, a spus Attermann. ”Îi trata pe toţi cu căldură şi respect, fără a refuza vreodată un fan care îşi dorea o fotografie sau un autograf. Aprecia sincer oamenii care îl susţineau şi îi făcea mereu să se simtă preţuiţi”, a adăugat el.
 
Attermann a adăugat că Pastore iubea meseria de actor şi era pasionat de arta sa, încurajându-i totodată pe tinerii actori şi ”făcându-şi timp să le ofere îndrumare şi sprijin ori de câte ori putea”.
 
Michael Imperioli, prieten şi colaborator de lungă durată, a scris pe Instagram că avea senzaţia că îl cunoştea pe Pastore dintotdeauna.
 
”Am lucrat mult împreună şi am călătorit prin toată lumea – în SUA, Italia şi Australia. Am avut parte de multe momente frumoase şi de multe hohote de râs”, a spus Imperioli. ”Vinny a fost un frate cu suflet bun, care ţinea enorm la familia şi prietenii săi. Îi voi simţi mereu lipsa”, a arătat el.
 
Pastore a apărut în filme încă din anii '80, inclusiv în producţii importante precum ”Goodfellas” şi ”Awakenings”, ambele lansate în 1990.
 
A interpretat adesea roluri de gangster, iar unul dintre acestea i-a adus cea mai mare notorietate: cel al lui Bonpensiero – prietenul lui Tony Soprano care devine informator al FBI – personaj pe care l-a interpretat timp de 30 de episoade.
 
Pastore s-a născut în Bronx şi a crescut în New Rochelle, o suburbie a oraşului New York. S-a înrolat în Marina SUA în timpul Războiului din Vietnam şi a urmat ulterior cursurile Universităţii Pace, potrivit biografiei sale de pe IMDb.
 
În urma sa rămâne fiica sa, Renee Pastore.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor