Vladimir Furdik, actorul care îl interpretează pe cel mai înspăimântător personaj din „Game of Thrones”, Night King, va fi prezent în zilele de 25 şi 26 mai la East European Comic Con de la Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ultimul sezon din „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones” va fi lansat la jumătatea lunii aprilie, deznodământul poveştii îndreptându-se către o bătălie între armata morţii condusă de Night King şi armata oamenilor condusă de Jon Snow şi Daenarys Targaryen, fapt sugerat şi de cel mai recent trailer lansat de HBO.

Înzestrat cu puteri supranaturale şi avid să domine, Night King a reuşit să devină un aspirant credibil la adjudecarea Tronului de Fier.

Înainte de acest rol, Vladimir Furdik a fost cascador în filme precum „The Huntsman: Winter's War” (2016), „Exodus: Gods and Kings” (2014), „Thor: The Dark World” (2013) şi „Skyfall” (2012). A debutat la Hollywood tot în rolul de cascador în filmul „Cei trei muschetari” (1990), cu Charlie Sheen şi Kiefer Sutherland în rolurile principale.

Ca actor, a avut roluri secundare în filme de succes precum „Prometheus” şi „Sherlock Holmes: A Game of Shadows”.

Furdik a fost dublura lui Channing Tatum în „The Eagle”, a lui Nicholas Cage în „The Season of the Witch” şi a lui Tom HIddleston în „War Horse”.

De origine slovacă, actorul a început colaborarea cu „Game of Thrones” mai întâi în calitate de consultant în privinţa cascadoriilor efectuate în serial.

Vladimir Furdik se alătură, astfel, actorilor Robert Picardo („Stargate”, „Star Trek: Voyager”), Nicholas Brendon („Buffy The Vampire Slayer”) şi Adam Brown („The Hobbit”, „Pirates of the Caribbean”), la East European Comic Con, care va avea loc la Romexpo în weekendul 24-26 mai.

Pe lângă pavilionul B1, anul acesta, în premieră, organizatorii vor folosi şi pavilionul central, depăşind astfel recordul suprafeţei de desfăşurare de anul trecut.

Abonamentele „early bird" pentru 3 zile sunt disponibile online la preţul de 75 de lei, pe comic-con.ro, şi în librăriile Cărtureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.