În şcolile din România, ora de educaţie fizică este adesea privită ca o formalitate, o simplă bifă într-un orar încărcat. Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă ca elevii să aibă între trei şi cinci sesiuni de activitate fizică pe săptămână. În realitate, majoritatea copiilor români fac doar una sau două ore de sport, uneori chiar înlocuite de scutiri medicale sau tratate cu indiferenţă.
Specialiştii avertizează că această abordare reduce şansa copiilor de a-şi dezvolta nu doar sănătatea fizică, ci şi competenţe esenţiale pentru viaţă. Sportul nu înseamnă doar mişcare, ci şi disciplină, colaborare, perseverenţă şi capacitatea de a gestiona eşecul.
„Ora de sport nu ar trebui să fie doar despre a alerga câteva ture în jurul terenului. Este o lecţie de meritocraţie, de colaborare şi de autocunoaştere. Atunci când este redusă la o formalitate, pierdem exact ceea ce o face valoroasă”, a explicat Virgil Stănescu, fost căpitan al echipei naţionale de baschet şi iniţiator al mai multor programe educaţionale.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Beneficiile ignorate
Numeroase studii arată că activitatea fizică are efecte directe asupra performanţei şcolare. Exerciţiile fizice moderate după ore ajută la sedimentarea informaţiilor, îmbunătăţesc atenţia şi stimulează memoria. În lipsa acestora, copiii ajung mai obosiţi, mai stresaţi şi mai predispuşi la probleme de sănătate pe termen lung.
„Un copil activ reţine mai bine ceea ce învaţă la matematică sau la limba română. Sportul nu fură timp de la educaţie, ci îl potenţează”, subliniază cadrele didactice implicate în proiecte de integrare a sportului în programul şcolar.
Presiunea pentru note şi scutirile abuzive
Mulţi părinţi continuă să privească sportul ca pe o materie secundară. Situaţii frecvente arată că elevi cu medii de 10 primesc scutiri sau sunt protejaţi de efort fizic pentru a nu risca o notă mai mică. Această mentalitate încurajează lipsa de implicare şi transformă ora de educaţie fizică într-o „pauză lungă”.
„Dacă la un test copilul ia nota 7, părintele întreabă de ce nu a luat 10. În loc să fie încurajat efortul, accentul cade pe perfecţiune. La sport, unde rezultatele sunt vizibile şi măsurabile, această presiune duce la evitarea probei. Îi privăm pe copii de lecţia cea mai importantă: să înţeleagă că succesul se construieşte în timp, prin repetiţie şi perseverenţă”, atrag atenţia profesorii.
Sportul ca parte din educaţie, nu ca anexă
Pentru o dezvoltare armonioasă, sportul trebuie integrat real în viaţa şcolii, nu tratat ca o anexă a programului. Iniţiative precum „Go Scholarship” sau „Kings and Queens”, derulate de Virgil Stănescu, arată cum se poate crea un echilibru între performanţa şcolară şi cea sportivă.
În alte ţări, orele de educaţie fizică sunt corelate cu materiile teoretice: noţiunile de biologie sau nutriţie se predau practic, prin exerciţii, iar copiii înţeleg mai uşor importanţa cunoştinţelor. În România, un astfel de model ar putea transforma radical percepţia asupra orei de sport.
Investiţie în viitor
Sportul nu este doar o modalitate de a preveni obezitatea infantilă sau problemele de sănătate. El este un liant social şi o şcoală a vieţii. Copiii care fac sport regulat sunt mai disciplinaţi, mai sociabili şi mai pregătiţi să facă faţă provocărilor adulte.
„Viitorul României depinde de modul în care investim în copii. Dacă sportul rămâne doar o bifă, vom avea o generaţie cu diplome frumoase, dar lipsită de sănătate şi echilibru. Dacă îl privim ca pe un pilon al educaţiei, vom creşte oameni compleţi, nu doar elevi cu medii mari”, a concluzionat Virgil Stănescu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
