Preşedintele României, Nicuşor Dan, a afirmat, miercuri, că a întrebat la Institutul de Matematică dacă postul său de cercetător pe care îl ţine blocat încurcă, iar directorul instituţiei i-a răspuns că nu, dar a precizat că va reflecta dacă va renunţa sau nu la acesta. El a precizat, în legătură cu o modificare legislativă pentru ca politicienii să nu mai poată ţine posturile blocate, că trebuie să existe un echilibru şi a dat exemplul unui ministru care nu ştie cât va ocupa acea funcţie, dacă este vorba de câteva luni sau de câţiva ani.
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, dacă are de gând să mai ţină blocat postul de cercetător de la Institutul de Matematică încă cinci ani sau se gândeşte să renunţe la acesta.
”Am fost anul trecut când Institutul de Matematică a sărbătorit 75 de ani de existenţă şi a fost o ceremonie în aula Academiei Române şi l-am întrebat pe domnul director dacă poziţia asta a mea – nu eram preşedinte – încurcă în vreun fel. Şi mi-a spus că nu încurcă. O să iau o decizie. Institutul de Matematică dintotdeauna are politica asta de a avea inclusiv în 1994 când m-am angajat eu mai aveam încă patru ani de studii în Franţa, deci mi s-a dat acest post fără ca eu să fiu acolo şi fără să primesc vreun salariu. Există politica Institului de Matematică de a avea 50-60 de poziţii care sunt ocupate de cercetători români din afară, care se întâmplă să mai vină două luni, patru luni, deci există o flexibilitate. O să reflectez”, a afirmat Nicuşor Dan.
El a mai fost întrebat şi dacă această practică prin care politicienii îşi blochează posturile, de obicei în învăţământ, ar trebui să continue sau este nevoie de o modificare legislativă în acest sens.
”De principiu, aveţi dreptate. Pe de altă parte, există poziţii cum ar fi poziţia de ministru, care niciodată nu ai garanţia că vei sta şase luni sau trei ani şi atunci trebuie să existe un echilibru. Oamenii să aibă garanţia că se pot întoarce, să nu aştepte nişte concursuri care să îi lase în afara zonei profesionale”, a mai declarat preşedintele.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.