Medicul Bogdan Gheorghe, Agenţia Naţională pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi Adicţiilor: Este nevoie şi de dezvoltarea unor programe de formare a profesorilor care nu au beneficiat până acum de aceste activităţi

Medicul Bogdan Gheorghe, Agenţia Naţională pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi Adicţiilor: Este nevoie şi de dezvoltarea unor programe de formare a profesorilor care nu au beneficiat până acum de aceste activităţi

Agenţia Naţională pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi Adicţilor a dezvoltat două ghiduri pentru prevenirea adicţiilor în rândul copiilor şi al tinerilor care au ajuns la nivelul profesorilor, ajutându-i să desfăşoare activităţi de prevenire a consumului de droguri. Dr. Bogdan Gheorghe, medic la Agenţia Naţională pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi Adicţiilor, a precizat că mulţi profesori au beneficiat de cursuri de formare în cadrul fostei Agenţii Naţionale Antidrog, dar apreciază că este nevoie de activităţi şi pentru cei care nu au urmat până acum astfel de cursuri.

"În momentul de faţă, Agenţia Naţională pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi Adicţilor dezvoltă programe de formare, materiale, care să fie utilizate de către profesori în activitatea de prevenire a consumului de droguri. Deci, principala activitate a agenţiei în domeniul prevenirii este cea de dezvoltare de materiale care să fie utilizată de către profesori, de către specialişti, în vederea reducerii consumului de droguri, în special în rândul tinerilor", a declarat Bogdan Gheorghe, vineri seară, la Medika TV.

CITEȘTE ȘI Noi instrumente pentru prevenirea adicţiilor în rândul copiilor şi al tinerilor – Ghiduri pentru profesori trimise în şcolile din întreaga ţară

În cadrul unui parteneriat cu Ministerul Educaţiei au fost realizate şi două ghiduri.

"În cadrul parteneriatului pe care îl avem cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării, aceste ghiduri au ajuns la nivelul profesorilor. Deci, au fost transmise Ministerului Educaţiei, acesta a transmis informaţiile către inspectoratele şcolare judeţene, iar inspectoratele au diseminat toate aceste ghiduri şi informaţii necesare profesorilor, astfel încât aceştia să fie pregătiţi să desfăşoare activităţi de prevenire a consumului de droguri", a precizat Bogdan Gheorghe.

Mulţi profesori au fost formaţi în acest domeniu cu ajutorul acestor ghiduri, a precizat medicul.

"Mulţi dintre profesori au reuşit să fie formaţi în acest domeniu prin activitatea desfăşurată de specialiştii din cadrul fostei Agenţii Naţionale Antidrog. Pentru că aceste materiale sunt foarte utile, sunt foarte necesare şi ei şi ştiu cum să le implementeze. În acelaşi timp este nevoie şi de dezvoltarea unor programe de formare a profesorilor care nu au beneficiat până acum de aceste activităţi, astfel încât şi ei să ştie cum să desfăşoare aceste activităţi, cum să discute cu tinerii, cum să aplice informaţiile pe care le au în aceste ghiduri, deci toate aceste lucruri practice de care ei au nevoie", a mai declarat medicul.

Acesta explică faptul că ghidurile sunt necesare pentru că vin cu informaţii actualizate legate de acest fenomen.

"Şi un lucru care este foarte important este că, în afară de adicţiile legate de consumul de substanţe, vin şi informaţii legate de celelalte adicţii comportamentale", a precizat Bogdan Gheorghe.

În septembrie 2025, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Agenţia Naţională pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor (ANPCDDA) au lansat două ghiduri metodologice de intervenţie pentru prevenirea adicţiilor.

Cele două ghiduri sunt destinate cadrelor didactice şi conţin informaţii specializate aplicabile atât copiilor, cât şi părinţilor.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră