Ligia Deca: „Este enorm că aproape unul din trei copii din România este în risc de sărăcie sau excluziune socială. Pierdem capital uman”

Ligia Deca: „Este enorm că aproape unul din trei copii din România este în risc de sărăcie sau excluziune socială. Pierdem capital uman”

Abandonul şcolar, lipsa implicării autorităţilor locale şi insuficienţa serviciilor sociale reprezintă unele dintre cele mai mari vulnerabilităţi ale sistemului de educaţie din România, a declarat Ligia Deca, Secretar General al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO şi fost ministru al Educaţiei şi Cercetării, în cadrul emisiunii „Viitor pentru România”, de la Prima News, pornind de la concluziile unei cercetări realizate de Rethink România.

Potrivit studiului prezentat în emisiune, România a înregistrat progrese economice importante în ultimii ani, însă educaţia rămâne unul dintre domeniile în care decalajele faţă de alte state europene continuă să fie semnificative. Invitatul Robert Santa, coordonator de cercetare Rethink România, a arătat că unul din şase elevi abandonează şcoala, iar România înregistrează cea mai ridicată rată a şomajului în rândul tinerilor din Uniunea Europeană.

Aproape unul din trei copii este încă în risc de sărăcie sau excluziune

Ligia Deca a subliniat că există şi motive de optimism. În 2024, România a redus cu 5% numărul copiilor aflaţi în risc de sărăcie extremă sau excluziune socială, evoluţie la care ar fi putut contribui extinderea programului „Masă sănătoasă”, Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar (PNRAS), finanţat prin PNRR, precum şi măsurile dedicate echităţii, inclusiv bursele şcolare.

Cu toate acestea, fostul ministru al Educaţiei atrage atenţia că problema rămâne una majoră.

„Suntem aproape de 34% copii care se află în risc de sărăcie extremă sau excluziune. Asta înseamnă unul din trei. Este enorm din punct de vedere al pierderii capitalului uman”, a declarat Ligia Deca.

În opinia sa, România nu poate construi o economie competitivă ignorând abandonul şcolar şi analfabetismul funcţional, deoarece acestea generează costuri sociale, economice şi chiar democratice pe termen lung.

Reducerea abandonului şcolar nu este doar responsabilitatea şcolii

Un alt punct important al discuţiei a vizat implicarea autorităţilor locale. Ligia Deca consideră că şcoala nu poate rezolva singură problemele care duc la abandon, iar primăriile trebuie să devină parteneri activi în monitorizarea şi sprijinirea copiilor vulnerabili.

Ea a explicat că, în trecut, multe administraţii locale verificau situaţia elevilor cu absenţe repetate, însă aceste mecanisme s-au diminuat în timp, mai ales în cazul copiilor care învaţă în alte localităţi.

În plus, chiar dacă legislaţia permite declanşarea unor anchete sociale în cazurile de absenteism prelungit, lipsa asistenţilor sociali face ca aceste proceduri să rămână, de multe ori, doar pe hârtie.

„Degeaba avem proceduri şi colaborare între instituţii, dacă nu avem suficienţi profesionişti care să intervină atunci când apar problemele”, a explicat fostul ministru.

Soluţia: investiţii în oameni şi intervenţii timpurii

Ligia Deca susţine că următorul pas trebuie să fie identificarea timpurie a copiilor aflaţi în risc şi crearea unui profil de vulnerabilitate pentru fiecare elev, astfel încât intervenţiile să fie rapide şi coordonate între şcoală, serviciile sociale şi sistemul medical.

Totodată, aceasta consideră că România are nevoie de mai mulţi consilieri şcolari, mediatori şi asistenţi sociali, dar şi de finanţări direcţionate către comunităţile cele mai vulnerabile.

În încheiere, Ligia Deca a transmis că responsabilitatea nu aparţine doar statului, ci întregii societăţi.

„Educaţia are nevoie de toţi oamenii ei”, a afirmat aceasta, îndemnând familiile, profesorii şi comunităţile să ofere tinerilor încredere, orientare şi sprijin pentru a-şi continua studiile şi pentru a-şi atinge potenţialul.

Educaţia, punctul slab al dezvoltării României

Robert Santa, coordonator de cercetare în cadrul Rethink România, a explicat că România a înregistrat progrese importante în ultimii 20 de ani în ceea ce priveşte economia şi nivelul de trai, însă educaţia rămâne unul dintre cele mai mari puncte vulnerabile.

Potrivit cercetării, un elev din şase abandonează şcoala, iar România continuă să rămână în urma altor state din regiune care au reuşit să reducă semnificativ părăsirea timpurie a şcolii. În acelaşi timp, ţara noastră înregistrează cea mai ridicată rată a şomajului în rândul tinerilor din Uniunea Europeană.

„Educaţia este probabil principala vulnerabilitate pentru viitorul României”, a avertizat Robert Santa, subliniind că dezvoltarea economică nu poate continua fără investiţii consistente în capitalul uman.

Modelul Bulgariei: implicarea comunităţilor reduce abandonul şcolar

Analiza comparativă realizată de Rethink România arată că Bulgaria, aflată într-o situaţie similară cu România în urmă cu aproape două decenii, a reuşit să reducă drastic abandonul şcolar prin implicarea administraţiilor locale şi a serviciilor sociale.

Potrivit lui Robert Santa, în momentul în care un elev acumulează un număr mare de absenţe, autorităţile locale intervin rapid, iar cazurile sunt monitorizate împreună cu asistenţii sociali. În România există mecanisme similare doar la nivel teoretic, însă ele nu funcţionează unitar şi sunt afectate de lipsa personalului specializat.

Cercetătorul consideră că şcoala nu poate rezolva singură problemele sociale ale copiilor şi că reducerea abandonului şcolar presupune colaborarea dintre educaţie, autorităţile locale şi serviciile sociale.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră