Xbox are profituri de până la 10 ori mai mici decât PlayStation

Xbox are profituri de până la 10 ori mai mici decât PlayStation

După restructurările masive anunţate luni, oficialii Microsoft au ieşit cu declaraţii menite să justifice decizia şi să arate situaţia foarte grea a diviziei de jocuri deţinută de companie.

Luni, Microsoft a anunţat disponibilizarea a 4.800 de angajaţi, dintre care 3.200 de lucrători ai diviziei de jocuri Xbox, care rămâne şi fără mai multe studiouri de jocuri.

Pentru a da o justificare deciziei, noul director al Xbox, Asha Sharma, spune că restructurarea diviziei era absolut necesară, întrucât aceasta funcţiona într-un mod nesănătos şi nesustenabil.

Xbox operează cu margini de profit care sunt de 3 până la 10 ori mai mici decât cele ale „platformelor similare”, spune Sharma, făcând trimitere evidentă la PlayStation.

Nici abonamentul Game Pass „nu a crescut în ritmul aşteptat”. Microsoft spera ca, până la finele acestui an, să ajungă la 77 de milioane de abonaţi. În realitate, conform unei surse din cadrul companiei citate de The Wall Street Journal, există doar în jur de 30 de milioane de abonaţi.

Acesta pare să fie şi motivul pentru care, după o scumpirea de anul trecut, care a dus la pierderea abonaţilor, Microsoft a ieftinit anul acesta abonamentele Game Pass.

Microsoft va reduce şi numărul de jocuri pe care le dezvoltă şi, pe viitor, va investi mai mult în cele mai importante titluri, precum Minecraft, Candy Crush şi Fallout.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră