Volatilitatea lirei sterline se află la cel mai redus nivel din ultimii trei ani, ceea ce arată că pentru investitori acordul referitor la perioada de tranziţie după Brexit este ca şi făcut, relatează Bloomberg.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În timp ce volatilitatea scăzută poate fi observată pentru toate monedele din G10, pieţele revenind uşor la normal după vacanţa de srăbători, cazul lirei iese în evidenţă, având în vedere că un summit al Uniunii Europene din luna martie este considerat ca un termen limită pentru stabilirea termenilor acordului de tranziţie cu UE.

Acest acord ar face ca băncile să îşi păstreze sediile centrale la Londra. Cu toate acestea, volatilitatea lirei sterline, măsurată pe termen de trei luni, a atins vineri cel mai redus nivel după decembrie 2014.

”Aşteptările destul de ridicate ca faza de tranziţie post-Brexit să fie convenită la începutul anului 2018 reduce volatilitatea”, a declarat Jane Foley, director pentru strategie în domeniul valutar la Rabobank.

Lira a urcat în acest an peste nivelul de 1,35 dolari pe unitate, susţinută de optimismul provocat de progresele  negocierilor referitoare la Brexit şi aşteptările pentru o nouă majorare a dobânzilor de către Banca Angliei. Moneda britanică ar putea reveni însă în jurul nivelului de 1,2 dolari pe unitate, dacă summitul in martie va eşua, a apreciat Nick Verdi, director de strategie pentru monedele din G10 la banca Standard Chartered.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.