Vodafone România o numeşte pe Alexandra Olaru în funcţia de Director Legal & External Affairs. Ea va coordona, începând din 5 mai, departamentul care reuneşte ariile juridic, protecţia datelor, conformitate, reglementare, public affairs, comunicare corporate şi corporate security din cadrul Vodafone România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Alexandra Olaru se alătură echipei Vodafone România, începând cu 5 mai 2021, ca Director Legal & External Affairs. Alexandra Olaru va fi membru al echipei executive a Vodafone România şi îi va raporta lui Murielle Lorilloux, CEO al companiei. Din această poziţie, Alexandra Olaru va coordona departamentul care reuneşte ariile juridic, protecţia datelor, conformitate, reglementare, public affairs, comunicare corporate şi corporate security din cadrul Vodafone România”, anunţă compania.
Anterior Vodafone, Alexandra Olaru a lucrat timp de 5 ani la Philip Morris România, ca  External Affairs Director şi membru al echipei executive.  
Alexandra Olaru are o experienţă de peste 25 de ani în coordonarea activităţilor de public affairs, resurse umane şi comunicare, dobândită ca membru al echipelor executive în companii internaţionale, precum McDonald’s România, Unilever South Central Europe şi Nestlé România, acoperind, astfel, industrii diverse, precum şi ca preşedinte al International Advertising Association (IAA).
Printre proiectele coordonate de Alexandra Olaru, se numără integrarea operaţională a centrelor de producţie pentru Nestlé şi Unilever, crearea Fundaţiei Unilever şi a Institutului Qreator, participarea la transpunerea în legislaţia naţională a directivelor europene din diverse arii de activitate, iniţiative de susţinere a mediului cultural şi activităţi în domeniul educaţiei, ca membru fondator al Şcolii IAA.  
Alexandra Olaru a absolvit în 1996 Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti.   
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.