Europarlamentarul PNL Virgil Popescu afirmă că, dacă Uniunea Europeană doreşte cu adevărat să elimine, treptat, dependenţa de gazul rusesc, trebuie să acţioneze coerent. ”Să consolidăm monitorizarea potenţialelor vulnerabilităţi energetice, să revizuim Regulamentul (UE) 2017/1938 privind securitatea aprovizionării cu gaze şi să identificăm surse şi rute alternative de aprovizionare”, adaugă el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Există cu adevărat voinţă politică, la nivelul Uniunii Europene, de a renunţa definitiv la gazul rusesc? Aceasta este întrebarea pe care am adresat-o astăzi comisarului pentru Energie, Dan Jørgensen, în cadrul şedinţei comune a Comisiei pentru Comerţ Internaţional şi a Comisiei pentru Industrie, Cercetare şi Energie”, a arătat Virgil Popescu, marţi, într-o postare pe Facebook.

El a adăugat că întrebarea este absolut necesară, în condiţiile în care, chiar şi în prezent, state membre ale Uniunii Europene continuă să importe gaze naturale lichefiate (GNL) din Rusia.

”Dacă ne dorim cu adevărat să eliminăm treptat dependenţa de gazul rusesc, atunci trebuie să acţionăm coerent: să consolidăm monitorizarea potenţialelor vulnerabilităţi energetice, să revizuim Regulamentul (UE) 2017/1938 privind securitatea aprovizionării cu gaze şi să identificăm surse şi rute alternative de aprovizionare. Numai aşa putem construi o piaţă a energiei liberă, competitivă, capabilă să asigure preţuri accesibile pentru consumatori şi pentru industrie”, a susţinut Popescu, fost ministru al Energiei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.