Virgil Popescu: 35.000 de firme româneşti au astăzi panouri fotovoltaice pe hale, pe depozite, pe hoteluri, aproape jumătate din toată capacitatea prosumatorilor din România

Virgil Popescu: 35.000 de firme româneşti au astăzi panouri fotovoltaice pe hale, pe depozite, pe hoteluri, aproape jumătate din toată capacitatea prosumatorilor din România

Europarlamentarul PNL Virgil Popescu, fost ministru al Energiei, afirmă că 35.000 de firme româneşti au astăzi panouri fotovoltaice pe hale, pe depozite, pe hoteluri, aproape jumătate din toată capacitatea prosumatorilor din România ,el precizând că atunci când a fost ministru al Energiei, pe 30 decembrie 2021 a introdus stocarea în Legea energiei electrice.

”De unde vine energia electrică? Ce am construit pentru acest moment. Episodul 4. Regenerabile pentru autoconsum. În episodul precedent v-am vorbit despre stocare. Astăzi, despre energia care nu mai trebuie transportată nicăieri, pentru că se produce chiar pe acoperişul sau pe terenul firmei care o consumă. 35.000 de firme româneşti au astăzi panouri fotovoltaice pe hale, pe depozite, pe hoteluri. Împreună, 1.950 MW. Aproape jumătate din toată capacitatea prosumatorilor din România”, scrie Virgil Popescu pe Facebook. 
 
Fostul ministru al Energiei precizează că producţia de energie pentru autoconsum nu e o modă verde, ci e cea mai ieftină energie din economie, pentru că e singura formulă în care nu se plătesc transportul şi distribuţia.
 
”Pentru o fabrică, diferenţa asta se cheamă competitivitate. Iar din 2022 am gândit regenerabilul şi stocarea ca pe un singur lucru, nu ca pe două programe diferite. Panoul fără baterie înseamnă producţie. Panoul cu baterie înseamnă siguranţă. Ca ministru al Energiei, pe 30 decembrie 2021 am introdus stocarea în Legea energiei electrice. Definiţie proprie, licenţă distinctă de la ANRE pentru exploatarea instalaţiilor de stocare. Până atunci, o baterie pusă lângă o hală nu exista ca activitate, nu avea licenţă, nu avea regim. Nu poţi finanţa ceva ce legea nu recunoaşte. Abia după acea ordonanţă bateria a putut intra într-un proiect finanţat din bani publici”, subliniază Popescu. 
 
Potrivit lui Virgil Popescu, pe partea de finanţare, sunt trei programe: 
 
1. Electric Up, aprobat în septembrie 2020 la propunerea ministerului pe care îl conduceam. Până la 100.000 de euro per firmă şi 90% din investiţie, pentru IMM-uri şi HoReCa. A ajuns la 1.839 de contracte şi aproape 100 MW pe acoperişuri de firme.
2. Apelul din PNRR, lansat pe 31 martie 2022. 457,7 milioane de euro, aproape 950 MW de eolian şi solar, până la 15 milioane de euro per companie. Şi, lucrul care contează astăzi, bateria putea intra în acelaşi proiect, finanţată în limita a 20% din ajutor. În 2022 nu se gândea aproape nimeni la asta.
3. Schema de autoconsum din Fondul pentru Modernizare, pusă în consultare publică în octombrie 2022. Până la 20 de milioane de euro per companie, cu condiţia ca firma să consume ea însăşi cel puţin 70% din ce produce. Cu punctaj suplimentar pentru stocare.
 
”Acum se vede de ce e nevoie de baterie lângă panou. Panoul produce la prânz. Fabrica are nevoie de energie şi la ora 20.00, când sistemul e la limită şi când vi se cere să consumaţi mai puţin. Un acoperiş cu panouri şi fără baterie rezolvă doar jumătate din problemă”, menţionează Virgil Popescu. 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră