Ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, a afirmat, marţi, că abia după finalul lunii martie se va putea vedea dacă prognoza financiară este în concordanţă cu programul de guvernare, pentru că în primele două luni ale anului nu a existat buget, dar precizează că analizele de până în acest moment sunt bune.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Execuţia bugetului general consolidat pe lunile ianuarie şi februarie an s-a încheiat cu un excedent de 397,1 milioane de lei, reprezentând 0,05% din PIB, în scădere faţă de perioada similară a anului trecut, când execuţia bugetară a consemnat un excedent de 788,1 milioane de lei, cu o pondere de 0,10% din PIB, a anunţat recent Ministerul Finanţelor.

"Se fac săptămânal aceste rapoarte de progres. Ne-am uitat la ultima analiză, pe rezultatele finale pe primele două luni ale anului. Vestea bună este că bugetul s-a închis pe excedent, ce-i drept nu spectaculos, dar foarte important, în ciuda prorocilor care anunţau dezastrul. Acum aşteptăm cu interes încheierea lunii martie, pentru că este o lună de referinţă, care ne va da o imagine clară despre trendul pe care ne-am aşezat în privinţa execuţiei", a spus ministrul.

El a afirmat că în primele luni ale anului "cu siguranţă" au fost încasări mai mari la buget decât în aceeaşi perioadă din 2016, însă trebuie aşteptate datele finale.

Întrebat dacă prognoza financiară este în acest moment în concordanţă cu programul de guvernare, Viorel Ştefan a afirmat că este "greu de răspuns la această întrebare".

"În primele două luni ale anului nu am lucrat cu buget. Abia luna martie este prima lună când veniturile şi cheltuielile trebuie să fie în linie cu bugetul aprobat pe 2017", a spus el.

Ministrul a fost întrebat şi despre declaraţiile sale privind posibilitatea tăierii cheltuielilor, care l-au deranjat pe liderul PSD, Liviu Dragnea, Viorel Ştefan precizând că a fost "extras din contextul declaraţiei sale o anumită nuanţă" de către presă.

"A fost un raport pe care l-am făcut pe marginea raportului de ţară, în care am evaluat diverse scenarii şi am făcut acea afirmaţie, că dacă în ultimă instanţă nu se vor confirma scenariile, sigur că trebuie să fim pregătiţi să intervenim pe cheltuieli", a explicat el.

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, duminică seară, la România TV că ministrul Finanţelor s-a grăbit când a afirmat că Guvernul este pregătit să ia măsuri de reducere a cheltuielilor, în cazul în care va constata depăşirea ţintei de deficit bugetar de 3% din PIB, precizând că Viorel Ştefan nu are motive să se îngrijoreze din acest punct de vedere.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.