CEL.ro, magazin online gestionat de compania Corsar Online, a anunţat o creştere a vânzărilor cu 30% în primul semestru al anului, înregistrând astfel vânzări în valoare de aproximativ 33 de milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Compania estimează că, până la finalul acestui an, va realiza vânzări de aproximativ 70 milioane euro, întărindu-şi astfel poziţia pe piaţă.

Compania deţine locul al doilea pe piaţa de electro-IT din România şi este cel mai mare retailer online cu capital integral românesc.

Conform datelor oferite de retailerul online, în prima jumătate a anului cele mai mari creşteri în materie de vânzări s-au înregistrat la telefoane, electrocasnice şi componente.

”În acelaşi timp, în anul 2018 compania Corsar Online a deschis un Marketplace în cadrul căruia încă din primele trei luni activează 500 de furnizori, ce au adăugat în site peste 400.000 de produse, lărgindu-se astfel gama de produse pusă la dispoziţia clienţilor. Ca urmare, în primul semestru al anului 2018, s-au înregistrat peste 8.000 de comenzi şi vânzări în valoare de aproximativ 5.000.000 lei. Rezultatele sunt promiţătoare şi ilustrează interesul sporit al micilor întreprinzători de a-şi extinde afacerea către noi segmente de piaţa”, spun reprezentanţii companiei.

Corsar Online previzionează ca până la sfârşitul anului platforma va genera vânzări de 25 milioane lei. S-au înregistrat vânzări crescute la accesorii telefoane, mobilă, fashion, bricolaj şi articole sportive, evidenţiindu-se astfel interesul crescut al clienţilor şi fata de produsele din afara gamei electro-IT.

În ceea ce priveşte aplicaţia mobilă dedicată, CEL.ro a raportat peste 200.000 de descărcări. Compania vizează ca prin lărgirea gamei de produse disponibile pe site să sporească şi numărul utilizatorilor aplicaţiei mobile, care poate uşura semnificativ procesul de plasare a unei comenzi.

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.