Preşedintele Donald Trump le-a transmis unor congresmeni republicani că intenţionează să-l demită pe preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, după ce a obţinut acordul acestora pentru o asemenea măsură, potrivit unui înalt oficial de la Casa Albă, citat de CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Donald Trump a negat însă că intenţionează să-l demită pe preşedintele Rezervei Federale, la câteva ore după ce a spus contrariul.

La doar câteva ore după ce le-a spus unor congresmeni republicani că îl va demite pe preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, preşedintele Donald Trump a declarat că nu are astfel de planuri.

”Nu plănuim să facem asta”, a spus Trump, adăugând că ”este extrem de puţin probabil” să se ajungă la o astfel de decizie.

Deşi oficialii administraţiei şi liderii republicani au negat în repetate rânduri o astfel de intenţie, discuţia ar fi avut loc marţi seara în Biroul Oval, imediat după ce republicanii au blocat un vot pe o legislaţie privind criptomonedele susţinută de Trump.

”Preşedintele i-a întrebat pe legislatori ce părere au despre demiterea lui Powell. Aceştia şi-au exprimat aprobarea. Preşedintele a dat de înţeles că este foarte probabil să-l demită în curând”, a declarat oficialul, sub protecţia anonimatului.

Nu există deocamdată un calendar clar pentru această decizie, iar demiterea nu pare iminentă.

Trump şi alţi membri ai administraţiei au criticat frecvent conducerea Fed, încercând să forţeze reducerea dobânzii de politică monetară. Recent, l-au acuzat pe Powell inclusiv pentru costurile renovărilor sediului băncii centrale din Washington, sugerând că ar putea invoca acest motiv pentru o eventuală demitere ”motivată”.

Totuşi, o decizie recentă a Curţii Supreme limitează puterea preşedintelui de a demite oficiali ai Rezervei Federale după bunul plac.

Miercuri, într-un interviu pentru CNBC, congresmanul French Hill, preşedintele Comisiei pentru Servicii Financiare din Camera Reprezentanţilor, a declarat: ”Nu cred că Trump îl va demite pe Powell”. Şi secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat pentru Bloomberg că nu se aşteaptă la o astfel de măsură.

Pe de altă parte, reprezentanta republicană Anna Paulina Luna, care a votat marţi împotriva iniţiativei cripto susţinute de Trump, a scris pe platforma X: ”Am auzit că Jerome Powell va fi demis! Sursa este foarte serioasă”, adăugând ulterior: ”Sunt 99% sigură că demiterea este iminentă”.

CNBC a solicitat un punct de vedere oficial din partea Rezervei Federale.

În declaraţii anterioare, Jerome Powell a afirmat că demiterea sa ”nu este permisă de lege”. Niciun preşedinte american nu a încercat vreodată să-l demită pe şeful Fed, deşi unii au criticat în trecut politicile băncii centrale.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.