Compania DAN AIR va renunţa la zborurile de pe aeroportul din Braşov. Anunţul este făcut la o lună de când oficialii companiei făceau publice date conform cărora Dan Air a înregistrat pierderi de 2,6 milioane de euro din cauza programului de doar 12 ore în care funcţionează aeroportul din Braşov. Recent, Consiliul Judeţean Braşov a anunţat extinderea programului aeroportului la 16 ore, măsura urmând să intre în vigoare de anul viitor, de la jumătatea lunii ianuarie. Într-un mesaj postat marţi seară pe pagina de Facebook, compania precizează că din data de 13 noiembrie, cursele de la Braşov se vor opera conform programului, cu decolare şi aterizare de pe Aeroportul Bacău, urmând ca, din 11 decembrie, operaţiunile să fie mutate complet pe Aeroportul din Bacău. De asemenea, anunţă că va asigura transfer gratuit Bacău-Braşov şi retur în ziua zborului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Preşedintele CJ Bacău: Veste bună pentru judeţul Bacău! Compania DAN AIR se relocă, începând cu 13 noiembrie 2023, pe Aeroportul Internaţional “George Enescu”

 

 
UPDATE - ”Dragi pasageri, Am fost nevoiţi să luăm o decizie care vă va afecta pe mulţi dintre voi. Aeroportul Internaţional Braşov a prelungit actualul program, 7:00-19:00, până pe 15 ianuarie 2024. Orarul redus de funcţionare al aeroportului şi lipsa dotărilor corespunzătoare ne-au pus de multe ori în situaţia de a ateriza în alte oraşe, lucru care a produs întârzieri şi mult disconfort pentru voi, pasagerii. Ştim cât de greu a fost să vă prelungiţi călătoriile cu câteva ore în plus, să aşteptaţi în aeroporturi sau să rataţi evenimente importante, chiar dacă noi ne-am asigurat, pe cheltuiala noastră, că vă aducem în siguranţă la destinaţie. Aşadar, din data de 13 noiembrie, cursele de la Braşov se vor opera conform programului, cu decolare şi aterizare de pe Aeroportul Bacău, urmând ca, din 11 decembrie, să mutăm complet operaţiunile pe Aeroportul din Bacău. Colegii noştri se ocupă deja să vă ofere cele mai bune modalităţi de călătorie pentru perioada de tranziţie. Vă vom asigura transfer gratuit Bacău-Braşov şi retur în ziua zborului”, este anunţul postat pe pagina de Facebook a companiei.
ŞTIREA INIŢIALĂ - „DAN AIR anunţă încetarea operaţiunilor de la Braşov şi mutarea curselor pe aeroportul din Bacău”, transmite, marţi, compania aeriană, anunţul fiind făcut în contextul în care autorităţile din Braşov au anunţat că amână extinderea orarului de funcţionare al aeroportului pentru luna ianuarie 2024. 
În 25 septembrie, compania românească făcea publice date conform cărora a suferit pierderi de 2,6 milioane de euro din cauza programului de doar 12 ore în care funcţionează aeroportul din Braşov. 
Oficialii DAN AIR transmiteau, la acel moment, o scrisoare autorităţilor române cu privire la operaţionalizarea aeroportului Braşov în vederea extinderii programului de lucru al aerogării deschise publicului la data de 15 iunie 2023.
”Aeroportul Braşov s-a deschis de mai bine de trei luni cu un program de doar 12 ore iar până la această oră nu au fost luate măsuri suplimentare pentru a asigura operaţionalizarea aeroportului din Ghimbav. Aeroportul Braşov urmează să se confrunte cu şi mai multe probleme legate de operare întrucât sezonul rece care a debutat deja, provoacă fenomene meteo nefavorabile printre care vizibilitatea redusă. Sistemul automat de aterizare (ILS) al pistei din Braşov este la momentul de faţă aprobat pentru CAT I, unde este necesară o vizibilitate minimă de 550 m pentru ca apropierile în vederea aterizării să poată fi iniţiate. Această vizibilitate este rar întâlnită în perioada de iarnă în zona de depresiune a Braşovului, mai ales la orele dimineţii. Totuşi aeroportul Braşov are cele mai noi echipamente ceea ce au capabilitatea de a permite aterizări de categorii mult mai permisive însă acestea nu au fost încă autorizate fiind astfel un real pericol în a restrânge şi mai mult programul de funcţionare al aeroportului. Având în vedere cele menţionate mai sus, Dan Air a adresat o scrisoare deschisă tuturor autorităţilor relevante pentru a stimula dialogul în vederea identificării soluţiilor pentru a scoate aeroportul Braşov din acest impas. Pentru a adresa cea mai des întâlnită întrebare venită din partea braşovenilor, Dan Air doreşte pe această cale să confirme faptul că nu a primit niciun fel de sprijin financiar pentru a opera pe aeroportul din Braşov”, transmitea compania aeriană la acel moment.
Conform acesteia, programul de doar 12 ore este consecinţa lipsei controlorilor de trafic aerian - ROMATSA care să asigure serviciile necesare pentru ca aeroportul Braşov să poată funcţiona 24/7. Acest program redus restricţionează operatorii aerieni în a-şi putea desfăşura activitatea corespunzător şi în a garanta pasagerilor că vor ajunge la destinaţia lor finală. Din cauza acestui program de lucru limitat, DAN AIR cât şi alţi operatori aerieni s-au văzut nevoiţi ca să aterizeze la alte aeroporturi deoarece aeroportul Braşov se închide conform programului de lucru. Potrivit companiei, aceste situaţii generează un disconfort foarte mare pasagerilor şi generează pierderi semnificative operatorilor aerieni.
Luni, 30 octombrie, Consiliul Judeţean Braşov a anunţat că programul Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav va fi extins la 16 ore, în intervalul 07:00-23:00, începând cu data de 15 ianuarie 2024, o decizie în acest sens fiind convenită de comun acord, în cadrul unei întruniri care a avut loc luni, la sediul Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA RA, în prezenţa oficialilor braşoveni şi a conducătorilor autorităţilor care reglementează domeniul aeronautic în România.
 
DAN AIR a anunţat că va detalia, miercuri, într-o conferinţă de presă, motivele pentru care renunţă la operarea zborurilor de pe aeroportul din Braşov şi planurile companiei DAN AIR în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii exclusiv de pe aeroportul din Bacău.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.