UPDATE - O cursă Ryanair de pe ruta Bucureşti-Milano s-a întors pe Aeroportul Henri Coandă din cauza unei erori apărute la un monitor. Reprezentanţi ai aeroportului: Se estimează că avionul va decola la ora 17.20

UPDATE - O cursă Ryanair de pe ruta Bucureşti-Milano s-a întors pe Aeroportul Henri Coandă din cauza unei erori apărute la un monitor. Reprezentanţi ai aeroportului: Se estimează că avionul va decola la ora 17.20

Un avion Boeing 737, aparţinând companiei aeriene Ryanair, care decolase de pe aeroportul Henri Coandă din Bucureşti în jurul orei 10.00, cu destinaţia Milano (Bergamo), s-a întors pe aeroport după aproape 30 de minute de zbor din cauza unei erori apărute la unul dintre monitoarele de bord, au declarat marţi, pentru News.ro, surse din aviaţie. Avionul este estimat să decoleze spre destinaţia iniţială la ora 17.20, au transmis reprezentanţi ai aeroportului Henri Coandă.

CITEȘTE ȘI Reprezentanţi ai aeroportului Henri Coandă: Avionul Ryanair este estimat să decoleze la ora 17.20

”Avionul a decolat în jurul orei 10. Din cauza unei erori apărute la unul dintre monitoarele de bord, avionul s-a întors după aproape 30 de minute de zbor. Nu se ştie ora la care îşi va relua zborul”, au declarat, pentru News.ro, sursele respective.

Potrivit datelor publicate pe site-ul aeroportului Henri Coandă, zborul Ryanair, cu indicativul FR3993, a decolat la ora 10.00 şi a aterizat apoi, tot pe Henri Coandă, la ora 10.28.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră