Comisia Europeană a anunţat miercuri că a acceptat planul de măsuri prezentat de platforma X, deţinută de Elon Musk, pentru respectarea obligaţiilor de transparenţă prevăzute de Legea privind serviciile digitale (Digital Services Act – DSA), relatează Reuters.
Potrivit instituţiei europene, planul vizează respectarea cerinţelor privind transparenţa platformei şi accesul cercetătorilor la date.
”Comisia Europeană a acceptat planul de acţiune al platformei X pentru respectarea obligaţiilor de transparenţă şi privind accesul cercetătorilor la date în temeiul Legii privind serviciile digitale”, se arată în comunicatul instituţiei.
Comisia a precizat că măsurile aprobate reprezintă un pas important pentru a permite cercetătorilor, organizaţiilor societăţii civile şi publicului să înţeleagă mai bine modul de funcţionare al sistemelor platformei X, să monitorizeze riscurile sistemice şi să evalueze impactul acesteia asupra utilizatorilor şi asupra societăţii europene.
Anunţul vine după ce, anul trecut, Uniunea Europeană a amendat platforma X cu 120 de milioane de euro pentru încălcarea normelor europene privind serviciile digitale.
În paralel, tot mai multe state europene, inclusiv Norvegia, Franţa, Turcia şi Marea Britanie, analizează sau introduc măsuri pentru limitarea accesului adolescenţilor la reţelele sociale, urmând exemplul Australiei în domeniul reglementării platformelor digitale.
Comisia Europeană a precizat că platforma X s-a angajat ca planul său de măsuri să fie supus unui audit extern şi independent.
Instituţia a adăugat că X are la dispoziţie şase luni pentru implementarea integrală a planului de acţiune, iar pe parcursul acestei perioade platforma va fi supusă unui regim de supraveghere consolidată din partea autorităţilor europene.




























