Uniunea Europeană va lua măsuri de retorsiune faţă de noile tarife de 25% anunţate de Statele Unite pentru importuri din UE, a anunţat ministrul german de Externe, Heiko Maas, în remarci publicate de presă vineri, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Uniunea Europeană va trebui să reacţioneze şi, după obţinerea acordului Organizaţiei Mondiale a Comerţului, probabil va impune la rândul ei tarife punitive”, a afirmat Maas, membru al Partidului Social Democrat, pentru publicaţia germană Funke.

Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) a decis în această săptămână că unele subvenţii plătite de UE producătorului de avioane Airbus sunt ilegale, conferind Statelor Unite dreptul de a reacţiona cu tarife pentru produse importate din Europa.

Washingtonul a anunţat deja că va impune noi tarife de 25% pentru importurile de anumite produse din Uniunea Europeană, între care vinul francez, brânza italiană şi whisky-ul scoţian din malţ.

Ministrul german de Finanţe, Olaf Scholz, la rândul său un social democrat, a declarat joi că Europa ar trebui să reacţioneze cu prudenţă, pentru că aceste conflicte comerciale, într-o lume globalizată, nu sunt în interesul nimănui.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.