Preşedintele american Donald Trump a lansat sâmbătă un al doilea atac împotriva Amazon.com, acuzând cel mai mare retailer online din lume că beneficiază de preţuri incorect de mici din partea poştei americane şi că nu plăteşte suficiente taxe, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Comentariile postate de Trump pe Twitter reiterează criticile de joi la adresa companiei, care au fost determinate de un articol publicat de site-ul de ştiri Axios, potrivit căruia preşedintele este obsedat de Amazon şi analizează modalităţi prin care să limiteze puterea companiei, posibil prin legi federale antitrust sau referitoare la concurenţă.

Îngrijorarea investitorilor legată de posibilitatea introducerii unor astfel de reglementări a dus la deprecierea acţiunilor Amazon cu 3,3%, pe parcursul zilelor de miercuri şi joi, iar capitalizarea de piaţă a companiei s-a redus cu 24 de miliarde de dolari.

”Referitor la acest subiect, s-a relatat că Poşta SUA pierde în medie 1,5 dolari pentru fiecare colet livrat pentru Amazon. Asta înseamnă miliarde de dolari”, a scris Trump sâmbătă, pe Twitter.

O analiză efectuată de Citigroup în 2017 a arătat că dacă Poşta SUA (USPS) ar realoca cheltuielile pentru a ţine cont de volumul mai mare de colete pe care le livrează, costurile de livrare a coletelor ar fi mai mari cu 1,46 dolari. Autorităţile de reglementare federale, care evaluează contractele încheiate de USPS, nu au semnalat nicio problemă legată de termenii contractului cu Amazon.

”Dacă Poşta majorează tarifele pentru colete, costurile de livrare ale Amazon ar creşte cu 2,6 miliarde de dolari. Această înşelătorie cu Poşta trebuie să înceteze. Amazon trebuie să achite acum costurile reale (şi taxele)”, a scris Trump pe Twitter, nefiind clar ce date citează.

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a declarat joi că administraţia nu are în plan nicio acţiune împotriva Amazon, în prezent.

Trump a mai acuzat Washington Post, publicaţie deţinută de directorul general şi fondatorul Amazon, Jeff Bezos, că face lobby pentru Amazon.

Publicaţia, o ţintă frecventă a nemulţumirilor preşedintelui, a câştigat anul trecut un premiu Pulitzer pentru o investigaţie referitoare la donaţiile făcute de Trump în scop caritabil.

Reprezentanţii Amazon au refuzat să comenteze, iar cei ai Washington Post nu au răspuns imediat solicitărilor pentru comentarii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.