Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a anunţat, luni, că respingerea Pachetului Mobilitate 1, ce conţine măsuri care ar restricţiona transportul rutier în Uniunea Europeană (UE), ar fi scenariul ideal pentru România, dar este puţin probabil.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În 4 aprilie, Parlamentul European a aprobat cele trei dosare controversate ale Pachetului Mobilitate 1, respectiv propunerea de Lege specială pentru aplicarea Directivei detaşării la transporturile rutiere, revizuirea regulamentului privind timpii de conducere şi de odihnă ai şoferilor profesionişti şi modificarea regulamentului privind accesul la profesie şi a regulamentului privind accesul la piaţa de transport rutier de marfă.

”La acest moment, pot demara negocierile în trialog dintre Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliu pentru aprobarea Pachetului Mobilitate 1. Preşedinţia Română nu a iniţiat procedura de trialog pentru Pachetul Mobilitate şi nici nu va iniţia această procedură pentru că în perioada următoare vor începe pregătirile pentru alegerile europarlamentare”, se arată în comunicat.

În acest context, este probabil ca trialogurile privind Pachetul Mobilitate 1 să fie iniţiate în cea de a doua parte a anului 2019, după alegerile europene, de către următoarea Preşedinţie rotativă a Consiliului UE, care va fi deţinută de Finlanda. În cadrul trialogurilor, rapoartele PE privind Pachetul Mobilitate 1 vor servi în continuare drept bază pentru poziţia de negociere a PE în următoarea legislatură.

”Respingerea Pachetului Mobilitate 1 este scenariul ideal pentru România, prin care cele 3 dosare fierbinţi ale Pachetului Mobilitate 1 să fie respinse, după alegerile europene care vor conduce la o schimbare în structura politică a instituţiilor UE. În acest scenariu, Comisia Europeană ar trebui să o ia de la capăt cu o nouă propunere, în cazul în care doreşte să continue activitatea în această zonă/domeniu”, se arată în comunicat.

Însă, UNTRR atrage atenţia că probabilitatea acestui scenariu este scăzută, având în vedere presiunile Alianţei Rutiere în favoarea adoptării celor 3 dosare ale Pachetului Mobilitate 1, propuse de Statele vestice din această Alianţă.

Un alt scenariu prevede adoptarea Pachetului Mobilitate 1 în 2019 de către Preşedinţia Finlandeză a Consiliului de Transport UE, în semestrul al doilea al anului.

”În situaţia în care Preşedinţia Finlandeză ar finaliza cele 3 dosare ale Pachetului Mobilitate 1 în 2019, cu menţinerea prevederilor actuale – acest scenariu este cel mai sumbru pentru România, cu un impact extrem de nefavorabil asupra transportatorilor români”, se arată în comunicat.

UNTRR consideră că probabilitatea acestui scenariu este medie, fiind important ca Guvernul României şi viitorii Eurodeputaţi români să se implice activ în apărarea intereselor transportatorilor rutieri români la nivelul PE şi al Consiliului de Transport UE sub Preşedinţia Finlandei.

Un al treilea scenariu este amânarea Pachetului Mobilitate 1 pentru 2020.

”Adoptarea Pachetului Mobilitate 1 ar putea fi amânată pentru anul următor, în măsura în care Finlanda avansează cu trialogul, dar nu se adoptă o versiune a celor 3 dosare în 2019. Întârzierea ar putea dura peste Preşedinţia Croaţiei (Semestrul 1- 2020), până în Semestrul 2 - 2020, când Germania va avea preşedinţia rotativă a Consiliului UE şi ar putea finaliza cele 3 dosare fierbinţi ale Pachetului Mobilitate 1 cu menţinerea unor prevederi extrem de nefavorabile pentru transportatorii rutieri români şi estici”, se arată în comunicat.

UNTRR consideră că probabilitatea este mare ca Germania să finalizeze Pachetul Mobilitate 1 în semestrul 2 din 2020 cu adoptarea propunerilor restrictive ale Alianţei Rutiere de modificare a regulamentelor europene în domeniul transporturilor rutiere.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.