Lucrul de acasă a devenit obligatoriu pentru toţi angajaţii reţelei sociale Twitter, ca măsură de prevenire a răspândirii virusului COVID-19.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După recomandarea de a lucra de acasă, din urmă cu câteva săptămâni, pentru angajaţii Twitter a venit obligaţia de a lucra de acasă. Este vorba de absolut toţi angajaţii companiei, din întreaga lume.

Obligativitatea este valabilă şi pentru cei ale căror sarcini nu pot fi realizate complet din alt loc decât de la birou.

Twitter va continua să plătească salariile şi contractele pentru toate tipurile de angajaţi, inclusiv cei care lucrează part-time. De asemenea, compania americană va suporta cheltuielile necesare amenajării birourilor la domiciliu şi cele suplimentare pentru îngrijirea copiilor în aceste cazuri.

Twitter nu este prima companie de tehnologie care şi-a trimis angajaţii să lucreze de acasă, însă aceasta este cea mai dură măsură măsură luată până acum în contextul coronavirus.

COVID-19 a fost declarat ieri pandemie de Organizaţia Mondială A Sănătăţii, după ce virusul ajuns în 114 ţări, infectând peste 118.000 şi ucigând deja peste 4.000.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.