Tesla a convenit preluarea companiei germane ATW Automation, specializată în asamblarea de module şi pachete de baterii, a declarat vineri o sursă apropiată tranzacţiei, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

ATW, o filială a grupului canadian ATS Automation Tooling Systems, era în pragul lichidării din cauza scăderii comenzilor,  a relatat presa germană în septembrie.

Pe 25 septembrie, ATS a anunţat că anumite active ale uneia din diviziile sale din Germania vor fi vândute, iar angajaţii transferaţi la o terţă parte, dar nu a dezvăluit numele companiei.

Vineri, ATS şi ATW nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

Achiziţia a fost anunţată mai întâi de publicaţiile TheEuropean şi WirtschaftsKurier.

ATW, situată în vestul Germaniei, are circa 120 de angajaţi şi a finalizat peste 20 de linii de producţie de baterii pentru producători internaţionali de automobile, potrivit site-ului companiei.

Tesla intenţionează să crească semnificativ producţia de baterii în următorii ani, iar în timpul unui eveniment organizat recent a prezentat inovaţii despre care afirmă că vor reduce semnificativ costul pachetelor de baterii, în următorii trei ani.

În prezent, compania construieşte o a treia unitate de producţie a automobilelor, în apropiere de Berlin, care include şi o fabrică de baterii.

Totodată, Tesla intenţionează să înceapă anul viitor construcţia unei noi fabrici de vehicule, în Texas.

Între proiectele viitoare ale Tesla se află producerea camionetei Cybertruck şi a camionului Semi, care au nevoie de baterii cu capacitate mai mare.

Tesla a anunţat vineri că în trimestrul al treilea a livrat un număr record de 139.300 de vehicule la nivel mondial. Compania intenţionează să livreze o jumătate de milion de vehicule până la sfârşitul acestui an.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.