Ministrul interimar al finanţelor publice, Eugen Teodorovici, salută decizia Comisiei Europene (CE) de marţi, prin care se atestă faptul că majorarea capitalului social al băncii de stat CEC Bank cu 940 milioane de lei nu se încadrează în categoria măsurilor de ajutor de stat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”După decizia promovării Bursei de Valori Bucureşti la statutul de piaţă emergentă secundară, decizia Comisiei Europene prin care se atestă faptul că majorarea capitalului social al CEC Bank ce urmează a fi efectuată de către statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu este o măsură de ajutor de stat, este o nouă decizie istorică pentru sectorul financiar-bancar românesc, dar şi pentru companiile româneşti”, a spus Teodorovici.

El a mai spus că a susţinut creşterea potenţialului CEC Bank, unde statul roman este acţionar unic, pentru a da posibilitatea economiei naţionale de a avea o sursă de creditare solidă.

”De aceea am promovat majorarea capitalului social cu 940 milioane de lei, pe care i-am prevăzut în buget anul acesta, şi am pornit în drumul deloc facil de a demonstra Comisiei Europene că statul român face o investiţie în potenţialul de dezvoltare al economiei şi nu acordă un ajutor de stat”, a spus ministrul.

El a mai afirmat că este a treia încercare de recapitalizare a CEC, iar ministerul a beneficiat de suportul tehnic al BNR şi al Consiliului Concurenţei.

”Prin această măsură se urmăreşte atât susţinerea creşterii intermedierii financiare a CEC Bank, cât şi modernizarea infrastructurii tehnologice în linie cu dezvoltările pieţei şi a mediului concurenţial, banca devenind astfel o instituţie mai modernă, mai competitivă pe piaţă, care să susţină economia României”, a declarat Eugen Teodorovici.

Comisia Europeană, prin Directoratul General Concurenţă (DG Competition) a anunţat că, după o analizare minuţioasă a raportului privind “Testul investitorului privat realizat în legătură cu intenţia statului român de a majora capitalul social al CEC Bank SA” şi a Business planului transmise de autorităţile române, a decis că majorarea capitalului CEC Bank nu este o măsură de ajutor de stat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.