Compania naţională de transport aerian Tarom a anunţat vineri că scoate la vânzare bilete dus-întors, la preţuri începând de la 92 euro, cu ocazia introducerii în flotă a celor două aeronave noi Boeing B737-800NG.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La începutul lunii mai, Ministerul Transporturilor a anunţat că Tarom a semnat contractul de achiziţie în leasing a două aeronave noi Boeing 737-800 NG, având o configuraţie de 189 de locuri.

Tarom a anunţat vineri că lansează oferta “Avioane noi, hai si voi, tarif unic 92”, cu ocazia introducerii în flotă a celor două aeronave.

”Oferta de 92 euro (toate taxele incluse) este valabilă pentru călătorii dus-întors între Bucureşti şi unele dintre cele mai atractive destinaţii europene: Alicante, Amsterdam, Madrid, Tel Aviv, Valencia”, se arată în comunicat.

Biletele sunt disponibile la vânzare în perioada 19-21 mai 2017 pentru călătorie în intervalul 19 iunie 2017-31 martie 2018 şi pot fi achiziţionate atât pe site-ul companiei, cât şi prin agenţiile proprii şi partenere Tarom.

Potrivit companiei, toate bilete au incluse în preţ transport gratuit al bagajului de cală în limita maximă de 23 kg (1 bagaj pentru Clasa Economy) +10 kg bagaj de mână, check-in gratuit în aeroport, la kiosk, online şi pe mobil şi servicii gratuite la bord.

Flota companiei va număra, după introducerea celor două noi aeronave, 23 de aparate.  

Cele două noi avioane trebuiau cumpărate ca urmare a ieşirii din flotă, anul trecut, a două aeronave Airbus A310, după ce compania a fost nevoită să renunţe la anumite rute pe care nu mai avea cu ce să le opereze.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.