Compania Tarom anunţă că din luna iulie introduce curse din centrul şi vestul ţării către Litoral, astfel din aceste zone se va putea ajunge la mare în mai puţin de o oră.
”Compania Naţională de Transport Aerian - TAROM anunţă că, începând cu luna iulie, va introduce noi rute interne, care să susţină repornirea turismului românesc. Astfel, românii din vestul ţării vor putea ajunge pe litoral în mai puţin de o oră. Rutele noi operate de TAROM vor fi: Timisoara – Constanţa - Timisoara; Oradea – Constanţa - Oradea; Cluj Napoca – Constanţa – Cluj Napoca Zborurile vor fi efectuate în condiţii de siguranţă, si vor avea ca destinaţie Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu din Constanţa, de unde turiştii pot ajunge rapid în staţiunile de pe litoralul Mării Negre sau în Delta Dunării”, conform unui comunicat al companiei.
Decizia de introducere a unor zboruri care să conecteze mari oraşe, de litoral, vine în urma consultărilor dintre Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri prin Direcţia Generală Turism, Prefectura Constanţa, Primaria Oradea, Primaria Timisoara şi Primaria Cluj Napoca, împreună cu TAROM, în contextul în care se estimează că cei mai mulţi dintre români vor alege, în acest an, să îşi petreacă vacanţa de vară în ţară.
Conform statisticilor elaborate de către asociaţiile de promovare a turismului, se preconizează ca doar 20% dintre cei care vor pleca anul acesta în concediu, vor alege destinaţii externe.
„Acum că restricţiile încep să se ridice, ne reluăm activitatea şi facem ce ştim mai bine, conectăm România, intern şi internaţional. Ne bucurăm să putem oferi o alternativă sigură şi rapidă călătoriilor cu maşina sau trenul pe distanţe lungi, pentru românii care merg anul acesta în vacanţă, în ţară. Dacă distanţa de la Timişoara până pe litoral se parcurge cu autoturismul în aproximativ nouă ore, cu avionul, acelaşi drum, durează doar o oră, în condiţiile de siguranţă incomparabile. Ştiu că mulţi români aşteptau introducerea acestor rute şi sunt convins că, având această facilitate, mulţi dintre noi vom redescoperi România şi vom contribui la susţinerea turismului autohton. Semnalele de solidaritate cu business-urile româneşti, pe care le primim tot mai des, încep să ne redea optimismul şi încrederea că împreună putem depăşi perioada grea prin care am trecut.”, a declarat George Barbu, director general TAROM.
”Zborurile vor fi operate în condiţii de maximă siguranţă, cu respectarea măsurilor de protecţie, astfel încât să fie eliminat orice risc. Orarul zborurilor şi tarifele vor fi comunicate în cel mai scurt timp”, precizează compania Tarom.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.