Succesul listării SpaceX pune sub semnul întrebării dominaţia ”Magnificent Seven” pe Wall Street

Succesul listării SpaceX pune sub semnul întrebării dominaţia ”Magnificent Seven” pe Wall Street

Ascensiunea spectaculoasă a SpaceX după listarea sa la bursă a reaprins dezbaterea privind componenţa grupului ”Magnificent Seven”, denumirea folosită de investitori pentru cele mai influente companii tehnologice americane, transmite Reuters.

După debutul bursier record de săptămâna aceasta, SpaceX a depăşit pragul unei capitalizări de 2.000 de miliarde de dolari şi a ajuns să valoreze mai mult decât Tesla şi Meta Platforms, două dintre companiile incluse în celebrul grup.

Analiştii consideră că apariţia unor noi giganţi ai inteligenţei artificiale, precum OpenAI şi Anthropic, ar putea face ca actuala formulă să devină depăşită.

"Devine foarte dificil să continuăm să folosim termenul Magnificent Seven ca simbol al liderilor pieţei atunci când una dintre cele mai importante companii din lume rămâne în afara acestei categorii", a declarat Shay Boloor, strateg-şef la Futurum Equities.

Pe reţeaua X a început deja să circule un nou acronim: "MANGOS", format din Meta, Anthropic, Nvidia, Alphabet (Google), OpenAI şi SpaceX. Totuşi, nu există încă o definiţie unanim acceptată, iar unii investitori folosesc litera "A" pentru Apple.

Alţi specialişti propun denumiri diferite. Dan Boardman-Weston, directorul BRI Wealth Management, sugerează termenul "Magna Atoms", care ar include actualele companii din Magnificent Seven, la care s-ar adăuga SpaceX, OpenAI şi Anthropic.

Termenul "Magnificent Seven" a fost introdus la sfârşitul anului 2023 de Michael Hartnett, strateg-şef al Bank of America, pentru a desemna Microsoft, Apple, Nvidia, Amazon, Alphabet, Meta şi Tesla.

Acesta a fost precedat de alte denumiri celebre de pe Wall Street. În anii anteriori, investitorii foloseau acronimul FANG pentru Facebook, Amazon, Netflix şi Google, care ulterior a devenit FAANG prin adăugarea Apple.

Analiştii spun însă că numele "Magnificent Seven" nu va dispărea prea curând.

"Eticheta Magnificent Seven este prea adânc înrădăcinată în modul în care investitorii şi presa privesc liderii tehnologici ai pieţei. Cel mai probabil vor apărea noi categorii care să completeze această denumire, nu să o înlocuiască", a declarat Dave Mazza, directorul Roundhill Investments.

Dezbaterea vine într-un moment în care companiile din domeniul inteligenţei artificiale şi spaţial câştigă rapid teren în faţa unor giganţi consacraţi, iar listările anticipate ale OpenAI şi Anthropic ar putea schimba din nou ierarhiile de pe Wall Street.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor